Cum este influențată opțiunea politică de avansul tehnologic?

Se pare că nivelul de educație a maselor la nivel global scade direct proporțional cu gradul de dezvoltare a industriei IT și a inteligenței artificiale în mod particular. Și nu este de vină populația. Observând cel mai simplu exemplu, în agricultură, trecerea de la munca cu ajutorul animalelor, la cea în care se folosesc utilaje agricole manevrate de oameni și mai apoi trecerea la utilaje conduse de algoritmi presupune perioade istorice tot mai scurte. Astfel, scurtarea acestor timpi în care poți fi specialist într-un domeniu de interes duce invariabil la nevoia de recalificare.

Un proces de continuă reorientare profesională face ca mare parte din populație să se simtă abandonată. Și acest sentiment va crește odată cu avansul tehnologic și cu desființarea locurilor de muncă care urmează o procedură. Un tipar repetitiv poate fi interpretat de un robot, utilaj care poate fi utilizat fără costurile suplimentare pe care le implică elementul uman (program fix, bani extra pentru muncă extra, randament variabil, etc). Un astfel de echipament trebuie doar monitorizat și intervenit în cazul apariției unor disfunctionalități.

Asta duce la existența unei pături de angajați hiperspecializați, foarte bine plătiți, o falie de mijloc din ce în ce mai subțire și o mare masă de posibili șomeri în continuă căutare de locuri de muncă. Fără doar și poate apar discrepanțe tot mai mari și percepții diferite asupra vieții. Unii vor avea impresia despre ceilalți că sunt oarecum în directa lor întreținere, că sunt o paria a societății și că ar trebui să beneficieze de tot mai puține drepturi.

Parte din clasa politică și susținătorii lor încă se mint împărțindu-se doctrinar în stânga și dreapta? E doar o dovadă de naivitate sau mai bine zis un alint de bonton nesusținut de realitate. Dată fiind situația prezentată anterior, prezentul și viitorul apropiat așează opțiunea politică între populiști și reprezentanți ai multinaționalelor. Asta pentru că în democrație există o singură variabilă, banii, iar sursa lor decide votul.

Dacă în anii de după revoluție dorința de libertate era mai mult un slogan decât un fapt real, iar reprimarea s-a făcut brutal cu aportul minerilor aduși în capitală, suntem astăzi într-o situație care este comparabilă. Libertatea nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării, însă gustul prosperității și debarasarea de viața de azi pe mâine duce în societatea românească la stări de spirit comparabile cu cele din primii ani post-decembriști. Tensiunea aproape palpabilă, scindarea și ușurința cu care o tabără aduce injurii celeilalte, acel “Muie PSD!” ajungând o formă de salut, duc toate la o serie de concluzii simple.

Superioritatea, mândria, aroganța cu care unii îi arată pe ceilalți cu degetul numindu-i sclavi sunt rezultatul ignoranței și a unei pseudo-educații. Un leu aruncat în fața unor manifestanți nu denotă altceva decât lehamite și o proastă înțelegere a situației deopotrivă.

Pe de altă parte, supraviețuirea este de mult prea multe ori folosită drept scut pentru apărarea lenii și a neasumării propriului destin. Ghinionul este întotdeauna un dat divin, o scăpare a celui de sus și aproape un firesc al zonei. Culcușul unui partid care îți dă atât cât să nu mori și cere doar să îl susții cu o pancardă și un vot, e ademenitor.

O clasă de mijloc în formare și una care se leagănă în aburii sărăciei sunt puse față în față și dezvoltă un discurs al urii întreținut de policieni patrioți doar în slogan. Dacă industriile care controlează economia nu vor liberaliza profiturile implicându-se în educația generațiilor viitoare, iar mediul politic nu-și va adapta discursul creând oportunități generatoare de profit diferențele vor fi tot mai acute.

Despre europarlamentare. Când jurnaliștii vor să schimbe covrigul în croissant.

Că cele două mari partide ale țării nu sunt conectate la politica europeană și în general vorbind la tot ce înseamnă Europa nu e o surpriză. Se vede în gradul de dezvoltare, reiese și din propunerile electorale,  se observă printre capii de listă promovați pentru alegerile europarlamentare.

Sărim peste Rovana Plumb, o umilă și docilă funcționară de partid, care drept răsplată primește un venit alb pentru credite negre. În rest, experiență în politica europeană? Haideți să nu râdem de goblini care nu-și pot citi nici propriile gânduri.

Facem o pasă rapidă din fundul curții PSD-iste, cu ale sale haznale urât mirositoare și ajungem la închipuitele locomotive politice, foștii jurnaliști Carmen Avram și Rareș Bogdan. O cacofonie politică greu de cuantificat. Atunci când tu ca partid, PNL sau PSD mi-e egal, vii în fața electoratului și îmi spui „Luați de-i votați, că doar îi știți de la televizor!” rămân mut. Că e superficial și denotă dezinteres, prea puțin spus.

Cu atât mai dezgustător este gestul de a accepta propunerea PSD din partea unui jurnalist cu o carieră de apreciat cum este Carmen Avram. Cu investigații și reportaje impresionante atât la PRO TV cât și la Antena 3, doamna Avram vine și ne prezintă un cap plecat specific călugărițelor de la mănăstirea Văratic. Pare rușinată de propria jenă, de fiecare cuvânt, respirație sau gest ce are legătură cu partidul de guvernământ.

Ca să se debaraseze de penibul care o înconjoară s-a dus în Iași să le prezinte moldovenilor arborele genealogic, ce are strănse legături cu locul și să le mărturisească că iubește plăcintele, cozonacii și în general tot ce are legătură cu Moldova.

Băieții și fetele, doamnele și domnii ce huiduiau cu ocazia manifestării socialiste vroiau să știe când vor fi accesați bani europeni pentru a fi construită autostrada #ȘîEu sau când va fi gata mult promisul spital regional. Dar surprinzător sau nu, n-a răspuns golanilor rezistaci. O fi rămas fără cuvinte de la poalele-n brâu?!

În schimb asistența asistată s-a ales cu un discurs patriotard al roșioarei românești asezonat cu lupta împotriva oamenilor răi ce nu-i lasă liderul să fie liber pe plaiul strămoșesc, să crească economia RRRRomânească.

Surprinzător este că potrivit sondajelor, Rareș Bogdan a reușit să resusciteze muribundul cu oglinda la nas, PNL. Aș fi spus un orator desăvârșit, dar e mai degrabă un amestec ciudat, un autoproclamat LIBERAL, de la I.C. Brătianu himself, cu convingeri mărturisitor creștine specifice becaliene și un patriot dârz ce aduce aminte de Vadim.

Domnul Bogdan face un carcalete, un talmeș-balmeș oratoric în care repetă în fiecare interviu aceleași diferențe de subvenții pe care le primesc agricultorii francezi, polonezi și români. Nu e suficient, nu e concret. Dragnea când a dus PSD-ul la aproape 46 %, la parlamentarele din 2016, a stat toată campania la tăbliță și a desenat zi lumină planul de guvernare cu ale sale iluzorii spitale, autostrăzi și creșteri salariale. A creat bula, himera aducătoare de voturi. Rareș Bogdan nu e mascul alfa, așa cum vrea să fie perceput, e subțire, mi se pare un personaj de consistența unui balon de săpun, un tip care caută în permanentă cadrul, ca să dea bine în poză.

Alianța USR-PLUS a început campania cu o greșeală de poziționare. Probabil din dorința de a rămâne în memoria mulțimilor cu “fără penali” s-au etichetat în continuare cu această idee. Ca să o zic simplu, votul pentru alegerile europene nu e despre politica internă. Ca să ajungi acolo, în primul rând trebuie să te faci cunoscut, să-ți prezinți cât mai mulți candidați. Să faci diferența între ei, cei ce au mai fost și noi, cei care propunem schimbarea și vom face asta și asta și asta. Noi, pe care ne cheamă cu nume și prenume, care vom face parte din familia X europeană, care avem experință în următoarele domenii, care avem o ușă deschisă la respectivul lider european, care putem face lobby pentru următoarele subiecte. Greșeală care pare a fi parțial reparată, alianța începând să-și prezinte în mediul online candidații. Suficient timp? Nu e limitativ internetul? Rămâne de văzut…

Ce mi se pare în continuare eronat e raportarea de tip Caramitru la un singur personaj, hulit să-i fie numele în veci amin, ca la răul absolut. Pentru un nimeni de pe stradă e acceptabil să existe astfel de percepții și exprimări. Pentru un partid e cam puțin, te micșorezi la nivelul votului generat de frustrare. Dar despre alegători și discursul urii într-un articol viitor.

Sunt femei…

Thomas Saliot - It's Friday again

Sunt femei pe care le iubești
Și femei pe care să le trăiești.
Aceleași dame care te țin viu,
Pe care le sorbi în vin sâmburiu.

Sunt femei care te păstrează onest,
Integrul individ pe care îl detest.
Și amante care te fac să-ți fie dor
De cel ce n-ai fost, biet amator.

Din cele care îți varsă în vene
Zaharuri nesaturate și eterogene.
Și o fată cuminte, cu visuri renegate,
Te așteaptă cu pistrui pe frunte
Și așternuturile curate.

O voce sugrumată e patul ei de nufăr
Și te începe cu un sărut pe umăr.
Nu-i din cele cu palmele asudate
Ce pururi își țin fustele pe spate.

Pe ea o mângăi în zări și în penumbre,
Nu în unghere și ascunzișurile lugubre.
Și-ți va declama iubirea voluptoasă
Pentru că zorii o fac mult mai frumoasă.

“Bun, dar cu noi cum rămâne?”

14980611_1130688200342188_3518540518701769695_n

Se aude la radio, citesc în zeci de articole postate pe internet, până și doamna de la magazinul din colț mi-a spus că lumea s-a schimbat sau e iminentă o schimbare ce va avea loc. Ca discuție colaterală, nu cred în schimbarea individului, în modificarea eului personal. Pe de altă parte consider că este greșit să lași să treacă timpurile pe lângă tine, să fii învechit de propria dorință, să rămâi înțepenit în măruntul tău comfort hulind apetența către nou a celor de lângă tine. Bun sau rău, noul trebuie măcar să stârnească curiozitate și prin succesive repetări și reparații va fi un pas spre evoluția noastră ca întreg, ca societate.

Tot așa știu că perspectiva prin care grupuri se reunesc în comunități poate fi modificată, manipulată sau pervertită, generând o schimbare de sens, un nou trend, un altfel de a privi lumea.

Odată cu închiderea secțiilor de vot America a încetat să mai fie cool, să fie pilula de multivitamine a democratizării, să fie doza de prospețime într-un ideal mai bun, mai corect, bazat pe lege. S-a așezat praful peste visul american! Au spus la revedere unui președinte care ținea discursuri cu un caracter global, cel prin a cărui alegere Statele Unite ale Americii și-a mângâiat istoria și a dat lumii un semnal, acela că reconcilierea cu sinele poate fi făcută doar dacă îti depășești prejudecățile.

A fost ales un populist așa cum doar perioadele de criză de conștiință pot genera. Ca să folosesc un cliseu, un individ după chipul și asemănarea poporului. Din ce a rămas din visul american au ales de la Donalds, un dublu cheese, care trăiește din imaginea trecutului, plin de sine, ce insistă să fie pozat în compania longilinei doar pentru a-și confirma virilitatea, cu realizări ce sunt bănuite de evaziune fiscală. Un tip antisistem va fi întotdeauna popular doar pentru că mulțimii îi place când îi este scuipat amarul în piața publică, obține satisfacție de tip Coca-Cola și îl aureolează în salvator.

Între timp Europa trimite scrisori de felicitare scrise cu mâna stângă, iar cu dreapta desenează reconfigurarea traseului. Între noi fie vorba, comunitatea europeană nu ar mai trebui să fie doar un accesoriu de tip Melania, ci să-și amintească rolul civilizator pe care l-a avut secole de-a rândul și zecile de ani de muncă care au dus la această structură unificată.

Și atunci revine întrebarea lui Nichita, “Bun, dar cu noi cum rămâne?”. Noi, care ne-am lăsat democratizați, care ne închinam cu chiorii și muții la licurici, care ne-am pus scutul de castitate și am făcut NATO port la Marea Neagră.

Țara celor trei Românii, a asistaților social, a celor plecați în străinătate și a celor care au produs sau produc plus valoare în țară, pare că își dispută calea. Doar că i-a fost arătată harta și din Polonia până în Grecia sunt necesare zone de stabilitate pentru ca Europa unită să-și poată păstra identitatea.

Oricum ar fi, zilnic când plec și vin de la muncă văd un băiat care stă ghemuit deasupra unei guri de canal. Fărâmițează chiștoace și adună tutunul într-o pungă. Pe el nu cred că îl interesează foarte mult cine a fost sau va fi ales. Privește continuu în gol, oglindindu-și neputința în vitrina de la Mega.

P.S.: Dacă ar fi să fac o analogie și românii ar fi fost în postura să aleagă între Silviu Prigoană (în perioada lui de apariții TV și activitate politică) și Maria Băsescu, câți dintre noi ar fi ales-o pe tanti Maria?!?

Versul primăverii mele

Poteci de ghimbir am petrecut
Picante dulci, condimentate treceri,
Migrant am fost către necunoscut
Pe alei ce mă rătăcesc adeseori.

Am luat la pas iernile fără de sens,
Dând piept oceanului de corali alburii
Și înrotit în deșertăciune am înțeles
Că ce s-a dus, nu-ți aparține, sunt doar stafii.

M-am încălzit, oprindu-mă la sânul tău,
Amestec crud de nebunie și pasiune,
Nu-ți caut iubirea în al sufletului hău,
Te-oi regăsi în luminile ochilor ce îi vei naște.

Lasă-ți fața să zâmbească,
Trupul plin și inima să zburde.
Lasă-mi-te așa frumoasă,
Îngerul din piept să cânte.

Să mă pierd-n îmbrățișare
Când o fi astrul pe fugă.
Tu, etern de fericire,
Să nu cred că esti nălucă.