De ce NU vreau să fiu șmecher?

În România ca să fii șmecher natural trebuie să ai cel puțin 110 kilograme, așadar să-ți atârne trei rânduri de burtă și unul de tâțe, de gât  să-ți  spânzure un lanț gros, că poți lega cu el o haită de haschi turbați, musai să cobori dintr-un BMW, fie el și ursuleț din ’80, în fața clubului de manele/lăutari, acolo unde o arzi la valoare pe Salam și Guță cu prințesa din dotare, probabil o superbă solduroasă (ca să ai pe ce pune mâna) în fața căreia ai ultimul cuvânt „DA, regina mea!!!”, expresie pe care ai învățat-o de la mă-ta, care în timp ce-și lua omorul de la taică-tu te-a educat că femeia trebuie înțeleasă, respectată și protejată și nu în ultimul rând, ca să fii adevărat, trebuie să fi făcut o găinărie pentru care comunitarii te caută și tovarășii te apreciază.

În plus ce fel de interlop ești tu dacă nu-ți bei cafeaua în fiecare dimineață la cazino? Bați ca popa-n toacă la păcănele, acest joc al minților iluminate, care alegând între roșu și negru produc milioane. În rest ai atitudine de plictisit, totul îți pute, nedându-ți seama că ești victima propriei tale miresme, generată de pliurile de slin imposibil de spălat. Dar pentru că ești băiat de acțiune și femeia ți-a sugerat că-i vine greu să mai aibă orice fel de contact cu tine (fizic vorbim) îți scoți la plimbare șlapii în sala de sport, acolo unde umpli bara cu 30 de kile și împingi de 3 ori la piept, în rest dai sfaturi celor mai puțin inițiati despre cure, diete și stiluri de antrenament, în timp ce bei 2 litri de Cola Light (care cică nu îngrasă :D) pentru energie și după te revitalizezi cu un kebab fără maioneză, dar plin de cartofi prajiți (că doar are legume, deci și vitamine).

Îmi pare rău, cu durere în suflet declar public că nu pot să ating toate aceste deziderate pe care bărbatul român trebuie să le îndeplinească în fața omenirii ca să fie apreciat în societatea noastră. Îmi place să muncesc pentru banii puțini sau mulți pe care-i câștig, nu să fac combinații ca să-i produc, așa că în fiecare dimineată mă trezesc cu gândul că va fi o zi frumoasă în care o să fac tot posibilul  să fac rost de cele necesare ca să trăiesc și să-mi plătesc chiria.

http://img.2parale.ro/images/bassets/fullsize/99881.swf?clickTAG=http%3A%2F%2Fevent.2parale.ro%2Fevents%2Fclick%3Fad_type%3Dbanner%26aff_code%3Df190aebfe%26campaign_unique%3D8b359cdee%26unique%3Dff80033a3

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s