Deliruri

“Dacă vreodată vom ajunge la Oraş
vei vedea şi tu cum se deschid obloanele,
cum femeile aruncă în stradă aripile de îngeri rămase de la
masa de seară.” (Ion Mureșan)

60288_364885316937594_1504161670_n

Despărțite de un bulevard, în centrul Clujului stau față în față două clădiri ce propovăduiesc în esență acelasi lucru, viața. Privită din perspectiva bisericii ortodoxe viața-i doar o trecere spre eternitate, un popas în care spiritul prinde formă și-și dă dovada asumării greșelilor și a învățăturilor din trecut pentru a putea fi un exemplu de bunătate și iubire. În schimb teatrul surprinde viața ca moment, ca clipă a nemuririi, o reînviere a trupului și a sufletului din amorțeala cotidianului, rememorare a frumosului și proslăvire a decăderii.

Deliruri, spectacolul ce a fost prezentat publicului clujean în seara de duminică, 28 octombrie, pe scena Teatrului Național “Lucian Blaga”, pare a fi la o primă vedere un concert Ada Milea și Bobo Burlăcianu, bazat pe textele scrise de Ion Mureșan, cu acompaniament coregrafic și decoruri frumoase. Dacă ar fi fost doar atât aș fi plecat spre casă mulțumit, în schimb pe scândura neagră a teatrului s-a petrecut o reuniune a celor două entități paralele prezentate mai sus. Privit prin ochii mei toată această punere în scenă a fost o spovedanie a unui alcoolic, discursul unei mahmureli la senectute. Gunoi existențialist, trăiri diverse, iubiri trecute și neîmplinite, exorcizarea prin mângâiere a unei femei ce nu mai crede în propria frumusețe, libertinaj și decădere, viața ce putea să fie, irosită în favoarea viciului.

Un spectacol en passant ca și viața. Senzație ce o resimti ca spectator din mișcările, coregrafia și tumultul ce se reflectă spre exterior al Vavei Ștefănescu. Tragism cherchelit nu doar al protagonistei ci și al urmașilor, destinul fiindu-le îmbătat în viciul strămoșesc, născuți cu aripile retezate și cicatrizate de flăcările iadului ce va să fie.

P.S.: Pentru mine a fost un minus faptul că arta actorului Cristian Rigman a fost redusă la nivelul unui percuționist mediocru.

Gustavia

Reflectoarele se sting,  moment în care aplauzele explodează fie de bucurie, din politeţe sau pentru mirajul trăit. În sală se aprinde lumina, artistele vin in faţa scenei, fac multiple reverenţe dorind parcă să absoarbă întrega energie emanată de publicul spectator. Cortina se lasă, cele două protagoniste se retrag în întrunericul decorului şi încep discuţiile. Continuă lectura „Gustavia”

Primul discurs al președintelui Uzzi

Așa cred că ar suna primul discurs al lui Uzzi (B.U.G Mafia) adresat predecesorului, dacă ar fi ales președinte:

Poți s-ajungi la Cotroceni de betiv ce esti,
Și te trezești că n-ai realizat nimic să fii reales.
Ai mințit tot mandatul că într-o zi vom trăi bine
Așa că toată bucuria a trecut pe lângă mine.

Îmi place, să-nnebunesc, când o văd pe Nuți goală-n dres,
Cerșetoare, fără Vuittoane, dornică de sex,
Să înnebunesc, iubesc, că nu mai e țara lor,
Nici a lui Băse’, a lui Videanu, a portocaliilor.

Lasagna

Nici nu mai știu de unde-mi provine pasiunea pentru gătit, cel mai probabil pentru că simt bale de poftă în coltul gurii imediat ce mi se povesteste despre o portie de papanași, darămite să le am prin apropiere. La 11 ani mi-am provocat o arsură destul de urâtă încercând să întorc o omletă, în stilul clătită, care mi-a aterizat pe antebraț cu tot uleiul din tigaie. Astfel mergând pe principiul „un șut în fund e un pas inainte” am ajuns să mă descurc și să învăț mare parte din emisiunile lui Jamie Oliver. Continuă lectura „Lasagna”

iubește

 

Când s-au întâlnit pentru prima oară ea purta o mână de flori, ale fostelor iubiri. Zâmbea doar pentru aparentă sau poate era doar o grimasă a durerii, carnea fiindu-i plină de spini, frunzele i se uscaseră, iar petalele, cândva unite-n boboci, picau rând pe rând.

El, un clovn, își schimba zilnic masca, avea gesturi ample și făcea gălăgie multă ca să-și ascundă adevărata față, Continuă lectura „iubește”

Mâncu-ți pruna din gomboț

483039_369597293133063_2058244146_n

Când eşti extracarpatin şi nou venit în Cluj localnicii au o plăcere pe care nici după 5 ani nu o înţeleg, aceea de a te auzi vorbind ardeleneşte. Şi dacă “no bine” îţi vine natural după primul gât de pălincă băut cu un clujean, când o colegă deschide ochii larg şi te roagă clipind suav să zici “pchită pchicurată” ai impresia că faci gimnastică cu limba şi din păcate e limba ta şi nu a ei. Dar o dată ce ai reuşit primeşti recompensa, am învăţat semnificaţia sexualei expresii “mâncu-ţi pruna ta!”.

Trecând peste asta în Ardeal gogoşilor li se spun plăcinte şi găluştelor cu prune, gomboaţe. Asta am aflat-o de la un profesor de statistică şi el venetic în Inima Transilvaniei, unul dintre cei mai buni dascăli pe care i-am avut.

Povestea gomboaţelor e simplă, e de toamnă-iarnă (se pot face şi cu prune uscate rehidratate) şi e de efect la sexul frumos. Se fac biluţe din făină, ouă, ulei şi apă, se îndeasă pruna parfumată cu scorţişoară în biluţă şi se tăvălesc prin unt, pezmet şi zahăr, toate trase la tigaie în prealabil.

V-am adus aminte de gomboaţe pentru că au fost şi încă sunt de sezon şi ca să vă fac poftă. În rest? Toate bune, doar profesorul care m-a învăţat ce-s alea gomboaţe a luat 3 ani cu suspendare pentru că ar fi atentat la pruna studentei care mi-a sucit limba cu “pchita pchicurată”.