Zbor deasupra unui cuib de cuci

zbor

Cu pas înalt, hotărît, cercetînd şi încercînd să perceapă neînţelesul din jur. Aşa se preumbla actorul naţionalului clujean Ionuţ Caras pe lîngă mine şi prin mulţimea ignorantă din neştiinţă, grăbindu-se probabil spre repetiţiile spectacolului ce urma să fie peste două ore. Să fi fost 5, 5 si ceva, marţi după-masă, în faţa agenţiei de bilete, de unde tocmai ieşeam cu un prieten.

Ajuns mai devreme în sală, îmi ocup singuratic locul în cuibul de cuci al teatrului din Cluj şi admir fauna ce populează incinta. Lume pestriţă, de la cei ce te aştepţi să-i întîlneşti printre tarabele pieţei Mihai Viteazu, continuînd cu cele ce atîrnă accesoriu sîmbăta seara, cu un etaj mai sus, de gîtul vreunui omnipotent octogenar şi oameni.

Gongul sună, întunericul şi liniştea se aştern peste spectatori, în acelaşi timp se ridică cortina, se aprind reflectoarele şi începe descîntecul.

Intră Caras în scenă, de această dată în ipostaza delicventului McMurphy, ce-şi caută refugiul într-un ospiciu, în locul unei perioade de întemniţare. Moment în care am avut o revelaţie, persoana şi personajul se confundă, se suprapun întru identitate. McMurphy, un om liber prin definiţie, ce respinge tiparele şi-şi construieşte zilnic statuia propriului ego. Pentru el nu există asumarea destinului, încercînd să-şi depăşească condiţia va deveni mai mult decît o unealtă a societăţii. E model pentru aceia care pornesc orice discuţie cu subiecte pe care alţii le consideră tabu, pentru cei ce nu au prejudecăţi sau idei preconcepute.

Performing-ul artiştilor m-a transpus din imaginarul spectacolului în realitatea cotidiană. Acolo unde iubirea e doar o chestiune de satisfacere a propriului orgoliu sau o modalitate prin care să-ţi mulţumeşti cunoscuţii.

Regresul pe care civilizaţia contemporană îl resimte e mai degrabă rezultatul comodităţii şi al lăcomiei. Astfel democraţia stabileşte legi guvernate de bani şi modelează caractere cu acest unic etalon. Se nasc generaţii tot mai leneşe pentru care “a trăi” e sinonim cu “a avea”, cei ce au ca unic resort şi eliberare extrasul de cont.

Dar mai există speranţă! L-am văzut pe meşterul Ionuţ Caras zîmbind. Atunci cînd o sală plină s-a ridicat în picioare să-şi ovaţioneze proiecţia din oglinda artistică, într-o seară de marţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s