Hamlet

Sâmbătă, 19 fără 10, zumzet, forfotă, agitație crudă, vioiciune de toate felurile, oameni senini îmbrăcați elegant își împart complimente și apoi intră în clădirea Teatrului Național din Cluj-Napoca. Numai Hamlet, interpretat de actorul Cristian Grosu, pare a fi stingher rezemat de un perete. Răspunde cu un zâmbet saluturilor, trage adânc din țigară și odată cu fumul absoarbe și energia celor aflați pe treptele teatrului. Asta pentru că în 10 – 15 minute va avea nevoie de toată această energie pentru a putea să-și domine publicul spectator.

Cristian Grosu nu e un actor și niciun om oarecare. E contemporan cu noi doar în carne, în schimb construcția spirituală și-o are în valorile trecutului, vorbește cu lejeritate despre toate celelalte tipuri de artă, ce-i compun suprema formă de exprimare, teatrul. Pe de altă parte pare a fi venit din viitor pentru că odată urcat pe scenă corpul său dă formă unor lumi nedescoperite încă, din propria-i imaginație dezvăluie personalități multiple, iar cuvintele odată rostite desenează imagini în mintea celui cel urmărește.

Tocmai pentru că modul cum gândește trece de realismul imediat, în momentul în care intră în starea de grație și pășește în sală își interiorizează propriul ego creând astfel spatiu pentru personajul ce urmează să-l interpreteze. Urcat pe scena stăpânită până atunci de luptători, pare a fi un copil, doar vârsta copilăriei îți permite libertatea de care se bucură Cristi.

Spectacolul în sine e valoros datorită simplității aparente, decorului minimalist exploatat la maximum, textului lui Shakespeare, interpretării dinamice, în fortă și elegante a celor 6 luptători cu spada ce-și dau jos masca și devin un personaj shakespearian și clipelor de geniu ale lui Grosu ce se împarte între pedepsirea mamei adultere, iubirea pentru Ofelia și răzbunarea tatălui ucis.

Privit ca o rememorare a lui Hamlet gândită de Roberto Bacci, jucat în limba originară sau cu supratitrare, acest spectacol poate fi prezentat oriunde pentru că este actual, această calitate îl face iubit de public și astfel ușor vandabil.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s