La răscruce de vânturi

Că-i vis sau iubire e tot una, îngeri și demoni te stăpânesc deopotrivă, rațiunea și tabieturile devin tabuuri, iar tabuurile se preschimbă-n tabieturi. Vorbele, ce odinioară îți erau rugoase, capătă sunetul unei lire de amor, iar glasul ei se aude mai clar decât mii de fecioare ce-ți murmură numele-n dor.

Pe de altă parte oricât de meșteșugite le-ar fi armele și adversitatea de încrâncenată și oricât sânge le-ar înroși doliul, între bărbați nu există lacrimi până ce nu apare femeia – discordiei. Și lacrimile fie se plâng și-n rostogolirea lor pe obraji eliberează sufletul de tensiuni, frustrări sau temeri, fie se varsă pe dinăuntru și dau naștere bolilor aducătoare de moarte.

Ne naștem și murim singuri, trebuie să ne asumăm condiția, asta pentru că iubirea e o stare excepțională a firii, iar dragostea împărtășită un miracol. Un miracol ce trebuie să facă față obstacolelor precum ochii lumii, condiția socială sau perspectiva diferită asupra vieții pe care cei doi o au.

Amurgul unei iubiri prevestește întunericul singurătății, acolo unde, în pustie, limita e moartea, arma e ura și vindecare o aduce doar timpul. Suferința celuilalt e hrană pentru propriul orgoliul, deși femeia, care odată a fost a ta, nu l-a ales câștigător ca un arbitru, ci instinctual, obosind să te tot aștepte.

Spuneam de vis, asta pare a fi spectacolul „La răscruce de vânturi”, ce a avut loc sâmbătă seara pe scena mare a Teatrului Național din Cluj-Napoca. Visul unui oarecare chiriaș Lookwood (Adrian Cucu) care poposește la Thrushcross Grange și căruia i se narează o poveste de iubire, un triunghi amoros ce a avut loc în părțile locului. Vreau să cred că e doar un vis pentru că doar subconștientul poate născoci asemenea pasiuni, ură și iubire trăite cu o intensitate ce ating paroxismul, așa cum se întâmplă în trioul format de Heathcliff (Cristian Grosu), Catherine Earnshaw (Ramona Dumitrean) și Edgar Linton (Ionuț Caras).

Un spectacol ce sapă adânc, tulbură și răscolește, unde am avut senzația că am fost o sală plină de Cuci, privitori ai propriei drame. Dar cu toate astea, după un asemenea eveniment, am vrut să fiu ultimul care părăsește teatrul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s