Se aude la radio, citesc în zeci de articole postate pe internet, până și doamna de la magazinul din colț mi-a spus că lumea s-a schimbat sau e iminentă o schimbare ce va avea loc. Ca discuție colaterală, nu cred în schimbarea individului, în modificarea eului personal. Pe de altă parte consider că este greșit să lași să treacă timpurile pe lângă tine, să fii învechit de propria dorință, să rămâi înțepenit în măruntul tău comfort hulind apetența către nou a celor de lângă tine. Bun sau rău, noul trebuie măcar să stârnească curiozitate și prin succesive repetări și reparații va fi un pas spre evoluția noastră ca întreg, ca societate.

Tot așa știu că perspectiva prin care grupuri se reunesc în comunități poate fi modificată, manipulată sau pervertită, generând o schimbare de sens, un nou trend, un altfel de a privi lumea.

Odată cu închiderea secțiilor de vot America a încetat să mai fie cool, să fie pilula de multivitamine a democratizării, să fie doza de prospețime într-un ideal mai bun, mai corect, bazat pe lege. S-a așezat praful peste visul american! Au spus la revedere unui președinte care ținea discursuri cu un caracter global, cel prin a cărui alegere Statele Unite ale Americii și-a mângâiat istoria și a dat lumii un semnal, acela că reconcilierea cu sinele poate fi făcută doar dacă îti depășești prejudecățile.

A fost ales un populist așa cum doar perioadele de criză de conștiință pot genera. Ca să folosesc un cliseu, un individ după chipul și asemănarea poporului. Din ce a rămas din visul american au ales de la Donalds, un dublu cheese, care trăiește din imaginea trecutului, plin de sine, ce insistă să fie pozat în compania longilinei doar pentru a-și confirma virilitatea, cu realizări ce sunt bănuite de evaziune fiscală. Un tip antisistem va fi întotdeauna popular doar pentru că mulțimii îi place când îi este scuipat amarul în piața publică, obține satisfacție de tip Coca-Cola și îl aureolează în salvator.

Între timp Europa trimite scrisori de felicitare scrise cu mâna stângă, iar cu dreapta desenează reconfigurarea traseului. Între noi fie vorba, comunitatea europeană nu ar mai trebui să fie doar un accesoriu de tip Melania, ci să-și amintească rolul civilizator pe care l-a avut secole de-a rândul și zecile de ani de muncă care au dus la această structură unificată.

Și atunci revine întrebarea lui Nichita, “Bun, dar cu noi cum rămâne?”. Noi, care ne-am lăsat democratizați, care ne închinam cu chiorii și muții la licurici, care ne-am pus scutul de castitate și am făcut NATO port la Marea Neagră.

Țara celor trei Românii, a asistaților social, a celor plecați în străinătate și a celor care au produs sau produc plus valoare în țară, pare că își dispută calea. Doar că i-a fost arătată harta și din Polonia până în Grecia sunt necesare zone de stabilitate pentru ca Europa unită să-și poată păstra identitatea.

Oricum ar fi, zilnic când plec și vin de la muncă văd un băiat care stă ghemuit deasupra unei guri de canal. Fărâmițează chiștoace și adună tutunul într-o pungă. Pe el nu cred că îl interesează foarte mult cine a fost sau va fi ales. Privește continuu în gol, oglindindu-și neputința în vitrina de la Mega.

P.S.: Dacă ar fi să fac o analogie și românii ar fi fost în postura să aleagă între Silviu Prigoană (în perioada lui de apariții TV și activitate politică) și Maria Băsescu, câți dintre noi ar fi ales-o pe tanti Maria?!?