Fish and chips, guilty pleasure, vinovat pe jumătate

Când mi-e poftă de vreo nenorocire cu care să-mi bat joc de mine și ai mei, dar să mă simt vinovat doar pe jumătate, aleg fish and chips. Nu traduc, pentru că la noi nu există un produs echivalent și peștele românesc se mănâncă majoritar prăjit în mălai cu mămăligă și băltit într-un mujdei apos cu usturoi.

Revenind la plăcerea mea nevinovată, de cele mai multe ori se folosește cod și 100% dintre popoarele cu apă caldă de mai mult timp decât noi preferă peștele de apă sărată. Eu zic așa, cel mai bun pește e cel mai proaspăt și cel care îți place.

Pentru două persoane, am ales astăzi un șalău de aproximativ 1 kg pentru prospețime și carnea care se rupe în fâșii mari, fără prea multe oase, care nu face mâncatul un exercițiu de dexteritate. Când vine vorba de mâncare, destinația e plăcerea, de asta munca pe care o implică curățatul de mațe, solzi și oase merită la final, când te joci cu furculița prin el.

WhatsApp Image 2019-05-30 at 21.28.54

Odată plictiseala pregătirii peștelui depășită, trecem la obiective, cum ar zice prietenii corporatiști. Vrem moale-aburind la interior și fierbinte-crocant la exterior, atât pentru cartofi, dar mai ales pentru pește.

Pentru asta, prima regulă pe care o știu este că peștele și cartofii nu au voie sa aibă apă pe ei, implicit nu punem sare pentru că deshidratează.

Trecem la prăjeală, primii care fac baie sunt cartofii. Norocul meu, în această perioadă a anului, găsesc în piață cartofi noi. Ii las în coaja lor subțire, dar îi spăl bine-bine, îi tai inegal în felii mari, 4 sau 8 în funcție de corpolență, le șterg excesul de apă și îi arunc în baia de ulei care urlă, dar nu fumegă de fierbințeală. Și când zic baie, păi baie să fie, în funcție de cât de generoși sunteți. Nu-i aglomerez, prefer mai multe prăjeli și îi las până se fac aurii, ușor maronii (liderii pușcăriabili știu de ce…pentru extra-crunch). Îi scot la final într-un bol cu hârtie de bucătărie pe fund, tot acum le pun și sarea, poate niște rozmarin.

Cum am spus la început, la noi peștele e pe bază de mălai sau făcut snițel cu ou și făină. Eu prefer să înnoate fileurile într-un mix de consistența smântânii din bere rece, făină, sare și puțin praf de copt. Cu cât berea mai rece cu atât mai crocant, obținem efectul de tempura din bucătăria asiatică. Prăjit în același ulei în care au fost cartofii, peștele rămâne suculent la interior și primește o crustă pentru care mai meriți o bere.

Ehei, când vine vorba de sos, eu rămân tradiționalist și vreau un iz de usturoi. Dar fac un sos în care bag în blender câte o legătură de ceapă și usturoi verde, încă una de pătrunjel și ulei cât să lege totul. Pentru dichis am pus zeama de la jumătate de lămâie și câteva frunze de busuioc. O felie de lămăie nu strică.

Vorbe multe, dar asta e genul de prăjeală care la final merită încă o bere liniștită, am muncit destul.

WhatsApp Image 2019-05-30 at 21.29.58

 

Păi…Despre ce vorbim noi aici, domnule? | Teatrul Act

Teatrul Act
foto : http://www.teatrulact.ro/movies/paidespre-ce-vorbim-noi-aici-domnule

Țăranul român rămâne cumva peste timp fibra caracterului local. De la Ilie Moromete, la ciobanul moldovean din Miorița, la Ion, toți sunt oglinzi ale modului de a fi și a actiona, ce se păstrează neschimbat în linii mari pe acest pământ.

Inspirată din romanul „Moromeții” al lui Marin Preda, reprezentația propune întâlnirea între Cocoșilă (George Mihăiță) și Ilie Moromete (Marcel Iureș), care prin natura discuției și a faptelor ilustrate duc convenția într-un continuu prezent neschimbat.

Un Ilie Moromete lumânăratic, prelung ca ceara ce se scurge în noaptea de Înviere, deschide spectacolul „Păi…Despre ce vorbim noi aici, domnule?” de la teatrul Act. E o imagine de o duioșie fără de sfârsit. Ochii stafidiți și ridurile feței sunt expresia urmelor lăsate de sinusoidala vieții.

Discuția între cele două personaje se poartă într-un frust dezarmant. Când Moromete curios, iscoditor constată veșnicul decalaj față de țările civilizate, Cocoșilă răspunde abrupt „Pentru că suntem proști! „, punând accent pe educație, lasă ironic între paranteze așa zisa inteligență nativă. Așadar, Cocoșilă, pare a fi vocea conștiinței, un personaj care gravitează în jurul celuilalt ca un îndreptar moral. Un organ complementar lipsă în organismul românesc.

Nu cred că dependența de propria bătătură e o linie definitorie doar pentru noi, românii, dar starea de disconfort, de neadaptare, chiar dorința de întoarcere sunt mai acute decât la alte popoare.

Perimetrul curții este pentru țăranul impersonat de Iureș un fel de spațiu existențial primordial. Pasul făcut dincolo de gard pare în primă fază o părăsire a zonei de liniște, acolo unde nici mâncarea, nici băutura, nici politica nu-și schimbă gustul. Dar avansănd dincolo de gard și împlicit în spectacol gestul capătă noi valențe. Ajungem la însingurare, rememorare și luptă cu amintirile. E un moment în care simți nodul în gât și lacrimile bătrânilor ce-și văd astăzi nepoții în story-urile de pe rețelele de socializare. Același sentiment de neputință și regretul gândului că poate ar fi putut face mai mult.

Cărțile de memorii sau de istorie solicită timp pe care de cele mai multe ori societatea nu ni-l permite. Alergăm spre mai bine, mai mult, obosind zilnic spre un viitor captiv, ajungem să rostogolim datorii. Luați o pauză, mergeți la teatru, acolo unde singura datorie e să rostogolim memoriile personajelor, să învățăm din experiențele lor, să respirăm în întuneric clipa de liniște de la început, să ne ridicăm și să aplaudăm la final.

Marcel Iureș George Mihăiță Teatrul Act

Vreau să fiu cel mai hulit votant USR

Câteva gânduri scurte la închiderea urnelor europarlamentare:

  1. Dragnea avea culoarea galbenă a cerii, la fel ca Ponta în seara prezidențialelor. Dacă gruparea Firea, Pandele, Negoiță îi răspund PSD-ului și îl apucă de mâna de ajutor cerută de Dragnea, prezidențialele 2019 și parlamentarele 2020 se joacă. PSD regrupat e mai puternic decât dopurile de șampanie care se vor deschide în această seară.
  2. Președintele Iohannis a câștigat un referendum pe care și l-a făcut singur greu. Și-a lovit încă o dată genunchii politici sustinând demisia guvernului. În iarnă îi sedea mai bine în paltonul de opozant.
  3. Dacă Victor Ponta ducea ProRomânia la 8%, mâine era președinte PSD. A fost mic, rămâne Mickey Mouse-ul politicii românești.
  4. Mi-e frică de un guvern cu Orban premier, Turcan, Ben-Oni Ardelean și Ioan Bălan (așa zisul finanțator al lui Orban) miniștri. Foștii tătici PDL, Blaga și Falcă, vor fi la croissante.
  5. Cel mai înspăimântător gest al serii a fost sincronul din aplauzele celor de la USR. Doar la congresele PCR mai vedeai așa coregrafie. Nenatural, dezgustător!
  6. Dacă după numărătoare, redistribuire, alianta USR-PLUS trece peste 25%, va fi o victorie mult prea grea pentru umerii lor. Să nu fie un CDR renăscut, astfel țapul ispășitor va fi încă o generație decepționată.
  7. Ultimul cuvânt pentru Liviu Dragnea: „De la referendum ai luat, la referendum ți s-a dat. Fie numele referendumului binecuvântat!”

Cum este influențată opțiunea politică de avansul tehnologic?

Se pare că nivelul de educație a maselor la nivel global scade direct proporțional cu gradul de dezvoltare a industriei IT și a inteligenței artificiale în mod particular. Și nu este de vină populația. Observând cel mai simplu exemplu, în agricultură, trecerea de la munca cu ajutorul animalelor, la cea în care se folosesc utilaje agricole manevrate de oameni și mai apoi trecerea la utilaje conduse de algoritmi presupune perioade istorice tot mai scurte. Astfel, scurtarea acestor timpi în care poți fi specialist într-un domeniu de interes duce invariabil la nevoia de recalificare.

Un proces de continuă reorientare profesională face ca mare parte din populație să se simtă abandonată. Și acest sentiment va crește odată cu avansul tehnologic și cu desființarea locurilor de muncă care urmează o procedură. Un tipar repetitiv poate fi interpretat de un robot, utilaj care poate fi utilizat fără costurile suplimentare pe care le implică elementul uman (program fix, bani extra pentru muncă extra, randament variabil, etc). Un astfel de echipament trebuie doar monitorizat și intervenit în cazul apariției unor disfunctionalități.

Asta duce la existența unei pături de angajați hiperspecializați, foarte bine plătiți, o falie de mijloc din ce în ce mai subțire și o mare masă de posibili șomeri în continuă căutare de locuri de muncă. Fără doar și poate apar discrepanțe tot mai mari și percepții diferite asupra vieții. Unii vor avea impresia despre ceilalți că sunt oarecum în directa lor întreținere, că sunt o paria a societății și că ar trebui să beneficieze de tot mai puține drepturi.

Parte din clasa politică și susținătorii lor încă se mint împărțindu-se doctrinar în stânga și dreapta? E doar o dovadă de naivitate sau mai bine zis un alint de bonton nesusținut de realitate. Dată fiind situația prezentată anterior, prezentul și viitorul apropiat așează opțiunea politică între populiști și reprezentanți ai multinaționalelor. Asta pentru că în democrație există o singură variabilă, banii, iar sursa lor decide votul.

Dacă în anii de după revoluție dorința de libertate era mai mult un slogan decât un fapt real, iar reprimarea s-a făcut brutal cu aportul minerilor aduși în capitală, suntem astăzi într-o situație care este comparabilă. Libertatea nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării, însă gustul prosperității și debarasarea de viața de azi pe mâine duce în societatea românească la stări de spirit comparabile cu cele din primii ani post-decembriști. Tensiunea aproape palpabilă, scindarea și ușurința cu care o tabără aduce injurii celeilalte, acel “Muie PSD!” ajungând o formă de salut, duc toate la o serie de concluzii simple.

Superioritatea, mândria, aroganța cu care unii îi arată pe ceilalți cu degetul numindu-i sclavi sunt rezultatul ignoranței și a unei pseudo-educații. Un leu aruncat în fața unor manifestanți nu denotă altceva decât lehamite și o proastă înțelegere a situației deopotrivă.

Pe de altă parte, supraviețuirea este de mult prea multe ori folosită drept scut pentru apărarea lenii și a neasumării propriului destin. Ghinionul este întotdeauna un dat divin, o scăpare a celui de sus și aproape un firesc al zonei. Culcușul unui partid care îți dă atât cât să nu mori și cere doar să îl susții cu o pancardă și un vot, e ademenitor.

O clasă de mijloc în formare și una care se leagănă în aburii sărăciei sunt puse față în față și dezvoltă un discurs al urii întreținut de policieni patrioți doar în slogan. Dacă industriile care controlează economia nu vor liberaliza profiturile implicându-se în educația generațiilor viitoare, iar mediul politic nu-și va adapta discursul creând oportunități generatoare de profit diferențele vor fi tot mai acute.

Despre europarlamentare. Când jurnaliștii vor să schimbe covrigul în croissant.

Că cele două mari partide ale țării nu sunt conectate la politica europeană și în general vorbind la tot ce înseamnă Europa nu e o surpriză. Se vede în gradul de dezvoltare, reiese și din propunerile electorale,  se observă printre capii de listă promovați pentru alegerile europarlamentare.

Sărim peste Rovana Plumb, o umilă și docilă funcționară de partid, care drept răsplată primește un venit alb pentru credite negre. În rest, experiență în politica europeană? Haideți să nu râdem de goblini care nu-și pot citi nici propriile gânduri.

Facem o pasă rapidă din fundul curții PSD-iste, cu ale sale haznale urât mirositoare și ajungem la închipuitele locomotive politice, foștii jurnaliști Carmen Avram și Rareș Bogdan. O cacofonie politică greu de cuantificat. Atunci când tu ca partid, PNL sau PSD mi-e egal, vii în fața electoratului și îmi spui „Luați de-i votați, că doar îi știți de la televizor!” rămân mut. Că e superficial și denotă dezinteres, prea puțin spus.

Cu atât mai dezgustător este gestul de a accepta propunerea PSD din partea unui jurnalist cu o carieră de apreciat cum este Carmen Avram. Cu investigații și reportaje impresionante atât la PRO TV cât și la Antena 3, doamna Avram vine și ne prezintă un cap plecat specific călugărițelor de la mănăstirea Văratic. Pare rușinată de propria jenă, de fiecare cuvânt, respirație sau gest ce are legătură cu partidul de guvernământ.

Ca să se debaraseze de penibul care o înconjoară s-a dus în Iași să le prezinte moldovenilor arborele genealogic, ce are strănse legături cu locul și să le mărturisească că iubește plăcintele, cozonacii și în general tot ce are legătură cu Moldova.

Băieții și fetele, doamnele și domnii ce huiduiau cu ocazia manifestării socialiste vroiau să știe când vor fi accesați bani europeni pentru a fi construită autostrada #ȘîEu sau când va fi gata mult promisul spital regional. Dar surprinzător sau nu, n-a răspuns golanilor rezistaci. O fi rămas fără cuvinte de la poalele-n brâu?!

În schimb asistența asistată s-a ales cu un discurs patriotard al roșioarei românești asezonat cu lupta împotriva oamenilor răi ce nu-i lasă liderul să fie liber pe plaiul strămoșesc, să crească economia RRRRomânească.

Surprinzător este că potrivit sondajelor, Rareș Bogdan a reușit să resusciteze muribundul cu oglinda la nas, PNL. Aș fi spus un orator desăvârșit, dar e mai degrabă un amestec ciudat, un autoproclamat LIBERAL, de la I.C. Brătianu himself, cu convingeri mărturisitor creștine specifice becaliene și un patriot dârz ce aduce aminte de Vadim.

Domnul Bogdan face un carcalete, un talmeș-balmeș oratoric în care repetă în fiecare interviu aceleași diferențe de subvenții pe care le primesc agricultorii francezi, polonezi și români. Nu e suficient, nu e concret. Dragnea când a dus PSD-ul la aproape 46 %, la parlamentarele din 2016, a stat toată campania la tăbliță și a desenat zi lumină planul de guvernare cu ale sale iluzorii spitale, autostrăzi și creșteri salariale. A creat bula, himera aducătoare de voturi. Rareș Bogdan nu e mascul alfa, așa cum vrea să fie perceput, e subțire, mi se pare un personaj de consistența unui balon de săpun, un tip care caută în permanentă cadrul, ca să dea bine în poză.

Alianța USR-PLUS a început campania cu o greșeală de poziționare. Probabil din dorința de a rămâne în memoria mulțimilor cu “fără penali” s-au etichetat în continuare cu această idee. Ca să o zic simplu, votul pentru alegerile europene nu e despre politica internă. Ca să ajungi acolo, în primul rând trebuie să te faci cunoscut, să-ți prezinți cât mai mulți candidați. Să faci diferența între ei, cei ce au mai fost și noi, cei care propunem schimbarea și vom face asta și asta și asta. Noi, pe care ne cheamă cu nume și prenume, care vom face parte din familia X europeană, care avem experință în următoarele domenii, care avem o ușă deschisă la respectivul lider european, care putem face lobby pentru următoarele subiecte. Greșeală care pare a fi parțial reparată, alianța începând să-și prezinte în mediul online candidații. Suficient timp? Nu e limitativ internetul? Rămâne de văzut…

Ce mi se pare în continuare eronat e raportarea de tip Caramitru la un singur personaj, hulit să-i fie numele în veci amin, ca la răul absolut. Pentru un nimeni de pe stradă e acceptabil să existe astfel de percepții și exprimări. Pentru un partid e cam puțin, te micșorezi la nivelul votului generat de frustrare. Dar despre alegători și discursul urii într-un articol viitor.