Când mi-e poftă de vreo nenorocire cu care să-mi bat joc de mine și ai mei, dar să mă simt vinovat doar pe jumătate, aleg fish and chips. Nu traduc, pentru că la noi nu există un produs echivalent și peștele românesc se mănâncă majoritar prăjit în mălai cu mămăligă și băltit într-un mujdei apos cu usturoi.

Revenind la plăcerea mea nevinovată, de cele mai multe ori se folosește cod și 100% dintre popoarele cu apă caldă de mai mult timp decât noi preferă peștele de apă sărată. Eu zic așa, cel mai bun pește e cel mai proaspăt și cel care îți place.

Pentru două persoane, am ales astăzi un șalău de aproximativ 1 kg pentru prospețime și carnea care se rupe în fâșii mari, fără prea multe oase, care nu face mâncatul un exercițiu de dexteritate. Când vine vorba de mâncare, destinația e plăcerea, de asta munca pe care o implică curățatul de mațe, solzi și oase merită la final, când te joci cu furculița prin el.

Odată plictiseala pregătirii peștelui depășită, trecem la obiective, cum ar zice prietenii corporatiști. Vrem moale-aburind la interior și fierbinte-crocant la exterior, atât pentru cartofi, dar mai ales pentru pește.

Pentru asta, prima regulă pe care o știu este că peștele și cartofii nu au voie sa aibă apă pe ei, implicit nu punem sare pentru că deshidratează.

Trecem la prăjeală, primii care fac baie sunt cartofii. Norocul meu, în această perioadă a anului, găsesc în piață cartofi noi. Ii las în coaja lor subțire, dar îi spăl bine-bine, îi tai inegal în felii mari, 4 sau 8 în funcție de corpolență, le șterg excesul de apă și îi arunc în baia de ulei care urlă, dar nu fumegă de fierbințeală. Și când zic baie, păi baie să fie, în funcție de cât de generoși sunteți. Nu-i aglomerez, prefer mai multe prăjeli și îi las până se fac aurii, ușor maronii (liderii pușcăriabili știu de ce…pentru extra-crunch). Îi scot la final într-un bol cu hârtie de bucătărie pe fund, tot acum le pun și sarea, poate niște rozmarin.

Cum am spus la început, la noi peștele e pe bază de mălai sau făcut snițel cu ou și făină. Eu prefer să înnoate fileurile într-un mix de consistența smântânii din bere rece, făină, sare și puțin praf de copt. Cu cât berea mai rece cu atât mai crocant, obținem efectul de tempura din bucătăria asiatică. Prăjit în același ulei în care au fost cartofii, peștele rămâne suculent la interior și primește o crustă pentru care mai meriți o bere.

Ehei, când vine vorba de sos, eu rămân tradiționalist și vreau un iz de usturoi. Dar fac un sos în care bag în blender câte o legătură de ceapă și usturoi verde, încă una de pătrunjel și ulei cât să lege totul. Pentru dichis am pus zeama de la jumătate de lămâie și câteva frunze de busuioc. O felie de lămăie nu strică.

Vorbe multe, dar asta e genul de prăjeală care la final merită încă o bere liniștită, am muncit destul.