Când mă gândesc la bucătăria italiană, îmi aduc aminte de bunica. Știu, sună a clișeu, dar când toată lumea e înnebunită după tortelini îmi amintesc de colțunașii ei. Focaccia, pizza? Turtele coapte pe plită unse sau umplute cu te miri ce. Și iar se întâmplau minuni! Minestrone? Păi ce, bunica nu făcea o zamă de lobodă sau de sfeclă cu toate legumele din grădină?!

Asemănările și exemplele pot continua la nesfârșit pentru că în principiu e vorba despre o bucătărie a sărăciei în care femeile făceau mai multă muncă de creație decât rețete după tipar. Această bucătărie, în timp, s-a globalizat, îmbogățindu-se cu noi ingrediente, a ajuns să propună, de data asta în restaurante, noi dish-uri care reînvie mâncarea tradițională prin imaginație. Ce ciudățenie a existenței, clasicul se naște și reînvie prin imaginar, restul e repetitivitate.

Istoric atribuită bazinului mediteranian, unii spun Grecia antică, alții Italia, lasagna este o pagină din cartea de bucate a întregii omeniri, poate pentru că ingredientele ce o compun pot fi atât de diverse încât a devenit plăcută de oameni cu gusturi diferite. Personal îmi place pentru că pare un fel de mâncare ca un alint al soțiilor pentru bărbații muncitori din nord, fie că sunt tați, soți sau copii. O mâncare pentru băieți robuști, densă în calorii, care îți dă energie pentru tot restul zilei, dar care solicită un volum mare de muncă.

A rămas clasică prin așezarea straturilor de bechamel, foaia de pastă și sosul de carne. În schimb ingredientele ce compun cele trei elemente pot fi modificate. Asta am făcut și eu, aducând preparatul final pe strada gustului meu.

Așadar, orice lasagna pornește de la sosul bechamel. Într-o tigaie înaltă am pus aproximativ două linguri de ulei de măsline, la foc mediu, peste care am lăsat să se prăjească o lingură plină de semințe de chimen, până au început să-și emane mirosul. Peste, am adăugat doua, trei linguri de făină albă, ce s-au legat împreună cu jumătate de litru de lapte într-un sos de consistența unei compoziții de clătite. Când sosul începe să fiarbă, amestecând continuu am pus sarea, piperul și un cub de unt, de dimensiunea unei nuci. Focul stins, game over, trecem la treaba serioasă.

Am curățat și tocat rând pe rând o ceapă mare, trei morcovi, o jumătate de țelină medie pe care le-am așezat la foc scăzut cu puțin ulei să se înmoaie și să se caramelizeze. Peste, am pus aproximativ 750 de grame de carne tocată de vită, un vârf de cuțit de rozmarin mărunțit, sare și piper. După ce carnea își schimbă culoarea se adaugă cinci, șase roșii mari proaspete sau două cutii de roșii în suc propriu (în funcție de sezon). Orice alegeți, încercați să le înlăturați coaja, e greu digerabilă și inestetică. Un pahar de vin roșu nu strică, restul completați cu apă până acoperiți toată fiertura.

Când lichidul s-a redus și sosul a capătăt o consistentă uniformă am adăugat o linguriță de sos iute făcut de mine, pentru efectul surpriză, pentru un plus de personalitate. Sosul picant poate fi înlocuit cu puțin ardei iute tocat.

Pentru că am vrut să aduc produsul final mai aproape de zona mea originară, să îi dau ceva din caracterul de pădurean am adăugat un strat de ciuperci. Am tocat mărunt o cutie de 500 de grame de ciuperci pe care le-am tras la tigaie cu patru căței de usturoi și puțin piper, până zeama s-a redus complet și ciupercile au prins o nuantă arămie.

Pe fundul vasului care urma să fie băgat la cuptor am așezat primul strat de bechamel, după care foile de lasagna, apoi succesiv sosul de carne, foi, ciuperci, bechamel, din nou foi, sos de carne, stratul final de foi, bechamel, câteva frunze de busuioc și parmezan.

Cuptorul preîncălzit a variat timp de 40 – 45 de minute între 160 și 180 de grade până am ajuns la culoarea și consistența dorită. Odată scoasă de la căldură este nevoie de un exercițiu de răbdare autoimpusă, timp în care straturile se așează. Sigur că esteții culinari vă vor recomanda un pahar de vin roșu sau rose, în funcție de proporțiile straturilor. Am zis pas și în tot răstimpul preparării am uitat un Edelweiss în frigider, care a domolit atât picantul și fierbințeala din farfurie cât și pe cea de afară.