COVID în vremea Ciumei și a bastarzilor lui Brâncoveanu

Orice om are nevoie în diferite momente ale vieții de proiecții iluzorii asupra viitorului, asupra comunității în care trăiește, de care să se agațe mental pentru a putea trece de ziua grea de azi sau lipsa de chef a dimineții de mâine. Nu știu, poate pentru că am mai urcat o scară, dar am ajuns cumva în punctul în care nu îmi place să mă mai mint, în care nu-mi mai fac gânduri de care să mă agăt pentru viitor. Privesc mai degrabă pragmatic cam tot ce mă înconjoară și asta nu lasă loc naivității, dar nici negativismului.

Se fac cinci luni de muncă de acasă, de VPN pornit, de obișnuit cu starea de fapt, cu insecuritățile și gândurile generate de pandemie. Accept schimbarea, port mască în mai toate aglomerările interioare și exterioare unde trebuie să fiu, cu spălatul mâinilor nu aveam o problemă nici înainte, cu distanțarea fizică, ce să zic? … mă ajută și gabaritul să o mențin. Am înțeles că așa o să fie pentru o lungă perioadă de aici încolo, de aceea, orice foc de paie aruncat în media nu mă scandalizează, cel mult mă amuză, tocmai pentru a putea trece mai ușor.

Știu că o să scriu mult și în van dar, în calitate de contribuabil, rog respectuos autoritățile statului, grupurile ministeriale și cele de comunicare să aibă în vedere aspectele prezentate în rândurile de mai jos. Sunt perfect conștient de faptul că acest text nu va trece de un grup restâns de prieteni, dar exprimarea unor opinii e o formă personală de terapie, iar multiplicarea acestui gest la nivel de societate cred că naște o generație asumată, deschisă și lucidă.

Dacă aș fi tatăl unui școlar, singura mea preocupare până în septembrie ar fi ca guvernul, prin ministerul educației și cel al sănătății, împreună cu primăriile să redeschidă școlile. Testarea periodică, gratuită a elevilor, epidemiologi plimbati prin toată țara care să configureze trasee, clase împărțite în mai multe grupe, angajări noi, bonusuri pentru orele suplimentare ale profesorilor, cursuri scurtate la 30-40 de minute, măști și dezinfectant pe fiecare bancă, dilatarea anului școlar. Nu știu, poate nu sunt cele mai bune idei, dar la 15 septembrie ministerele trebuie să readucă copiii în școli, pentru a le oferi o șansă. Dacă depășim granița marilor orașe cu 15-20 de km, viața capătă alte gusturi. De cele mai multe ori, dispozitivul de pe care un copil să facă cursuri online înseamnă salariul pentru o lună a unuia dintre părinți. Părinți care, în lipsă de alte ajutoare, trebuie să aleagă între mersul la muncă și supravegherea copilului, acasă. Nu mai vorbim de o conexiune bună la internet care e posibilă doar în anumite zone urbane și preorăsenești. Tocmai pentru că nu e vorba de scrollat pe Facebook, Instragram sau TikTok, ci de Zoom, Teams sau orice altă aplicație similară care să meargă fără întreruperi. Unde mai punem efectul psihologic? Mă aventurez să zic că marea majoritate a copiilor preferă să-și revadă colegii în detrimentul întâlnirilor cu bunicii pe care trebuie să îi protejeze.

În continuare, vin și pun două întrebări în care nu o să fiu foarte simpatic. Dacă pentru un copil e periculos să meargă la scoală, nu e la fel de periculos să stea la coadă, nas în nas cu alte persoane, la Jumbo, Auchan sau în alte spații închise (situații pe care le văd frecvent)?

Pe de altă parte, dacă nu putem implementa un sistem educațional funcțional, nu mai bine suspendăm orice formă de învătământ, până când aceasta va fi posibilă? Totodată tăiem și 50% din plățile bugetare către toți angajații statului care au sau vor avea activitatea suspendată. Poate așa vin cu idei mai multe, poate se mobilizează, poate pun presiune asupra ministerului de care aparțin, poate se solidarizează și caută seturi de bune practici în țările unde se întâmplă să funcționeze domeniilor lor de activitate.

Mergem mai departe și observăm că discursul președintelui, cel dintâi comunicator al țării, duce problema COVID-19 în terenul politic și o trasformă în subiect electoral pentru alegerile ce vor veni. De ce să mint, asta mă relaxează. Ori situația e gravă, trăim într-o țară de nebuni, iar cel dintâi dintre ei se gândește că ne salveze obținând pentru partidul lui 2 % în plus. Ori situația nu e atât de gravă, dar e singurul subiect de care dispunem, așa că îi dăm înainte.

Oricum ar fi, chiar dacă Iohannis e orchestra din Titanic care cântă balada Ciumei și a Covidului cel rău, alegerile trebuie să se întâmple la termen. Eventual în mai multe zile, respectând distanța, dar trebuie să se întâmple. Ține de libertatea mea ca alegător, dacă vreau să mă duc sau nu, dar în aceste vremuri ciudate măcar să am impresia că acest drept există și pot să mi-l exprim liber. Nu de alta, dar să nu ne obișnuim așa, neîntrebați.

Am o imagine destul de clară asupra clasei politice, nu am nevoie de prea multă campanie electorală ca să stabilesc dacă prefer un candidat sau altul sau aleg să-mi anulez buletinul. De asta, rog competitorii să nu abuzeze de subiectul COVID-19. Din exces de zel și din dorința de a se imortaliza drept salvatori ai patriei s-ar putea să facă raportări greșite (nu că ar fi prima dată). Cifre mari care scad grație acțiunilor lor. Doar că cifrele astea mari, pentru perioade lungi, pot afecta libera circulație a cetățenilor în diferite țări UE și nu numai. Nu de alta, dar e știut faptul că străinii se bucură că ne văd atunci când ne pun la muncă prost plătită.

Zic asta pentru că nu pot să uit prima seară în Berlin. Anul trecut, avion aterizat târziu, ajuns la hotel, restaurante închise, foame. Singura variantă disponibilă, un turc la două străzi de hotel. Intrăm, salutăm, alegem, comandăm. Intre timp, de dragul discuției, turcul ne întreabă de unde suntem? Zic România. La care turcul răspunde franc că nu semănăm cu românii pe care el îi stie și că în Berlin suntem cunoscuți pentru lejeritatea cu care golim portofele și bancomate, adăugând și gestul din degete aferent.

Pentru toți ceilalți români din țară sau diaspora, ar fi nedrept să pierdem libertăți obținute cu greu, dar și generații viitoare din cauza nepriceperii sau intereselor câtorva. Dacă e periculos sau ne e frică sau nu știm, haideți să ne oprim, dar pentru cât timp ne mai permitem?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s