„Valahia în demol” sau cum ne-am regăsit în pandemie

În anii aceștia când naționalismul purtător de cocardă a redevenit o modă, cu accente vomitive aș zice, vin trei bărbați in their prime și ne provoacă la o discuție prilejuită de un album despre identitate. Fiecare cu partea lui de contribuție și împreună fac posibil cel mai bun album care s-a lansat la noi de la începutul pandemiei, pe care îl găsiți pe Spotify și Youtube.

Simion Bogdan-Mihai este pentru mine singurul artist român pe care îl putem exporta. House, rock, jazz, pop, hip-hop cu nepotul trap, chiar și manele fac și alții și le compun mult mai bine. Cu alte cuvinte, pentru toate celelalte genuri muzicale sunt alții care au și fond și formă, nu doar imitație. Dar zona aceasta, pe care el o explorează, e ceva din bagajul nostru cultural. E puțin și din mustața înroșită de tutun a bunicului, poate o floare uscată din buchetul de mireasă al bunicii, ceva din strigăturile țăranilor ce-și vindeau marfa în piețele de odinioară sau perpetuul vuiet al mahalalelor din capetele Bucureștiului, toate cu amintirile, stările și specificul lor.

Simion Bogdan-Mihai are pe lângă acest summum muzical și anvergura culturală care să ne așeze în contextul corect. Asta pentru că suntem mai degrabă un stat tânăr, stăpânit de inerente complexe, care trăiește dintr-o istorie învățată fragmentar și repetată triumfalist, care își justifică neputințele prin fantome externe și nu prin lipsa de determinare internă. Are vârsta, mustățile răsucite și cămășile colorate, gipsy-lumberjack, cât să atragă atenția pieței de world music, dar și harul de a ne cânta așa cum am fost și suntem. E o apariție, dar mai mult ca orice e spirit împărtășit. Cred că și-a asumat întrucâtva un rol intern educativ și prin proiectul Fragmente, dar mai ales prin cântecele pe care le propune și poate într-o zi Youtube Trending România va conține și muzica lui, a noastră.

Pas cu pas spre dictatura militară

Dacă PNL se aliază fie și tacit cu PSD pentru susținerea premierului Ciucă ajungem în plină dictatură militară a coloniei NATO numită România. Fără subtilități, fără ocolișuri, cele mai importante două partide politice, pardon grupări păpușate reciclează o majoritate anormală, un „anus contra naturii”. Iar punga de dren va fi gura fiecăruia dintre noi, cei care încă plătim taxe aici.

De separație politică, democrație, litera legii putem uita. O criză pe care ei au provocat-o, care se suprapune peste valul 4 al pandemiei, pe care tot ei nu l-au pregătit. Trec săptămâni la rând cu propuneri făcute în batjocură, săptămâni în care mor zilnic 4-500 de oameni. Val 4 pentru care are și populația partea ei de vină, prin nevaccinare, val 4 pe care au încercat să-l pună și în cârca bisericii, pe care parțial au înregimentat-o. Și antivacciniștii de serviciu poartă partea lor de vină, dar dacă tu, guvernul Cîtu, o vezi pe Șoșoacă în direct la A3 și RomâniaTV, de ce le mai plătești acestor entități media publicitate pro-vaccinare? Întreb?!

Nesiguranță sanitară, instabilitate economică, o stare de urgență ne mai lipsește și suntem în plină dictatură militară. Bun venit în colonia centrafricană, scuze europeană a comandantului forțelor armate, Iohannis!

PSD nu și-a asumat politic o zi de pandemie, cei de la PNL au înțeles cât e de grav, au încercat să-și spele imaginea căutând vinovați și acum fac rămășag, pozând în salvatorii patriei. S-ar putea să fie cântecul lor de lebădă. Dar e un preț mult prea mare pe care România trebuie să-l plătească pentru dispariția celor două mari partide. Pare un blestem, de fiecare dată când se schimbă modul în care se face politică se lasă cu pierderi de vieți (revoluție, mineriade, pandemie). Unde pui că AUR-ul ce strălucește în zare e cianură în fapt.