“Bun, dar cu noi cum rămâne?”

14980611_1130688200342188_3518540518701769695_n

Se aude la radio, citesc în zeci de articole postate pe internet, până și doamna de la magazinul din colț mi-a spus că lumea s-a schimbat sau e iminentă o schimbare ce va avea loc. Ca discuție colaterală, nu cred în schimbarea individului, în modificarea eului personal. Pe de altă parte consider că este greșit să lași să treacă timpurile pe lângă tine, să fii învechit de propria dorință, să rămâi înțepenit în măruntul tău comfort hulind apetența către nou a celor de lângă tine. Bun sau rău, noul trebuie măcar să stârnească curiozitate și prin succesive repetări și reparații va fi un pas spre evoluția noastră ca întreg, ca societate.

Tot așa știu că perspectiva prin care grupuri se reunesc în comunități poate fi modificată, manipulată sau pervertită, generând o schimbare de sens, un nou trend, un altfel de a privi lumea.

Odată cu închiderea secțiilor de vot America a încetat să mai fie cool, să fie pilula de multivitamine a democratizării, să fie doza de prospețime într-un ideal mai bun, mai corect, bazat pe lege. S-a așezat praful peste visul american! Au spus la revedere unui președinte care ținea discursuri cu un caracter global, cel prin a cărui alegere Statele Unite ale Americii și-a mângâiat istoria și a dat lumii un semnal, acela că reconcilierea cu sinele poate fi făcută doar dacă îti depășești prejudecățile.

A fost ales un populist așa cum doar perioadele de criză de conștiință pot genera. Ca să folosesc un cliseu, un individ după chipul și asemănarea poporului. Din ce a rămas din visul american au ales de la Donalds, un dublu cheese, care trăiește din imaginea trecutului, plin de sine, ce insistă să fie pozat în compania longilinei doar pentru a-și confirma virilitatea, cu realizări ce sunt bănuite de evaziune fiscală. Un tip antisistem va fi întotdeauna popular doar pentru că mulțimii îi place când îi este scuipat amarul în piața publică, obține satisfacție de tip Coca-Cola și îl aureolează în salvator.

Între timp Europa trimite scrisori de felicitare scrise cu mâna stângă, iar cu dreapta desenează reconfigurarea traseului. Între noi fie vorba, comunitatea europeană nu ar mai trebui să fie doar un accesoriu de tip Melania, ci să-și amintească rolul civilizator pe care l-a avut secole de-a rândul și zecile de ani de muncă care au dus la această structură unificată.

Și atunci revine întrebarea lui Nichita, “Bun, dar cu noi cum rămâne?”. Noi, care ne-am lăsat democratizați, care ne închinam cu chiorii și muții la licurici, care ne-am pus scutul de castitate și am făcut NATO port la Marea Neagră.

Țara celor trei Românii, a asistaților social, a celor plecați în străinătate și a celor care au produs sau produc plus valoare în țară, pare că își dispută calea. Doar că i-a fost arătată harta și din Polonia până în Grecia sunt necesare zone de stabilitate pentru ca Europa unită să-și poată păstra identitatea.

Oricum ar fi, zilnic când plec și vin de la muncă văd un băiat care stă ghemuit deasupra unei guri de canal. Fărâmițează chiștoace și adună tutunul într-o pungă. Pe el nu cred că îl interesează foarte mult cine a fost sau va fi ales. Privește continuu în gol, oglindindu-și neputința în vitrina de la Mega.

P.S.: Dacă ar fi să fac o analogie și românii ar fi fost în postura să aleagă între Silviu Prigoană (în perioada lui de apariții TV și activitate politică) și Maria Băsescu, câți dintre noi ar fi ales-o pe tanti Maria?!?

Anunțuri

Eu n-am cerut să fiu al tău!

Thomas Saliot - Suppa Nigga

Când ești treaz din vis căzând
Nu e foc și nici lumină
Nici pe cer, nici în pământ
Bun ar fi un ceas hodină
Să-mi ascult duhul suflând…

“Eu n-am cerut să fiu al tău!
Zice blând sufletul meu
Ca un lung suspin din tină.
Eu n-am cerut să-ți port de vină,
Nicicând la gând să-i dau socot.
O lumânare, mă-nghesui și suport.
Liber eram, fără sfârșit
Sau infinit ca dragostea divină.
Trăiesc la fel, nerod ca o jivină,
Iubire n-am, trăiesc pentru o zi,
Pentru momentul în care vei muri.”

De ce mi-ar fi rușine?
Când ruginește soarele din mine.
Mai bună ar fi o cafea ușor amară,
Arome tari, caracter robust, ușor vulgară.
În voluptăți cofeinice mințite în zaharuri
Să-mi simt spiritul viu și plin de haruri.

dezbracă-mă de mine

m-am îmbolnăvit de mine. înveșmântat în mantia aroganței și cu privirea încețoșată defilez prin viață impotent de visare. noaptea mă bântuie tot felul de imagini, ce mă fac să mă trezesc, după care iar adorm și vin altele și altele. nu-s coșmaruri, nici măcar închipuiri, sunt mai degrabă rezolvări ale neîmplinirilor cotidiene. probabil că subconștientul îmi reproșează peste noapte tot ce n-am făcut pe parcursul zilei, arătându-mi ce simplu ar fi fost. și asta mă trasformă într-un insomniac. Citește în continuare „dezbracă-mă de mine”

iubește

 

Când s-au întâlnit pentru prima oară ea purta o mână de flori, ale fostelor iubiri. Zâmbea doar pentru aparentă sau poate era doar o grimasă a durerii, carnea fiindu-i plină de spini, frunzele i se uscaseră, iar petalele, cândva unite-n boboci, picau rând pe rând.

El, un clovn, își schimba zilnic masca, avea gesturi ample și făcea gălăgie multă ca să-și ascundă adevărata față, Citește în continuare „iubește”

Clujul a devenit orașul disputelor comico-pasionale

Din „Inima Transilvaniei”, cea liniștită și primitoare, Cluj-Napoca s-a transformat în ultimele săptămâni în scena de spectacol a circurilor numite DNA, pe plan juridic/politic, și  LPF, pe plan sportiv fotbalistic (îmi vine greu să numesc sport, bambiliciul ce se joacă în România). Mai nou la Cluj, orașul din care nici o veste negativă nu rasufla, se țin reprezentații cu sonoritate și implicații la nivel național, pe de o parte scandalul mitei din primărie și consiliul județean, iar pe de altă parte fricțiunile ivite odată cu stabilirea și publicarea prețurilor biletelor la meciul CFR – U.

Mass-media locală și națională toacă zilnic subiectele, creionând senzaționalist, în tușe groase evenimentele nemaivăzute pe meleagurile clujene. Detaliile dau tot farmecul acestor două întamplări… Citește în continuare „Clujul a devenit orașul disputelor comico-pasionale”

Hai să nu ne compartăm ca niște coarde bătrâne

Tot aud în stânga și-n dreapta că ar trebui să ne schimbăm, că n-are ce să-ți placă la țara asta și într-un final cu toții concluzioneză că România e de r…t (desert turcesc), toate astea se întâmplă desigur după două beri la terasă (că altfel românii n-au curaj să-și asume cele spuse). Atitudinea asta, pe care mult timp am îmbrățisat-o și eu, e la fel de utilă ca sfatul unei cocote ajunsă la vârsta menopauzei care îi recomandă unei nepoate să rămână virgină până se mărită. Citește în continuare „Hai să nu ne compartăm ca niște coarde bătrâne”

Cersetori de sentimente

Super-Oferta, Publicitate, Mall, Criza, Televiziuni, Manipulare, toate pentru un singur scop final, banul. Lacomia oamenilor e stimulata zilnic prin toate mijloacele posibile. Mai da-o in … „fericirea” ei de societate consumista. De cand n-ati mai impartit o tigara sau o sticla de  bere, vin cu un/o prieten(a)? Citește în continuare „Cersetori de sentimente”