„Valahia în demol” sau cum ne-am regăsit în pandemie

În anii aceștia când naționalismul purtător de cocardă a redevenit o modă, cu accente vomitive aș zice, vin trei bărbați in their prime și ne provoacă la o discuție prilejuită de un album despre identitate. Fiecare cu partea lui de contribuție și împreună fac posibil cel mai bun album care s-a lansat la noi de la începutul pandemiei, pe care îl găsiți pe Spotify și Youtube.

Simion Bogdan-Mihai este pentru mine singurul artist român pe care îl putem exporta. House, rock, jazz, pop, hip-hop cu nepotul trap, chiar și manele fac și alții și le compun mult mai bine. Cu alte cuvinte, pentru toate celelalte genuri muzicale sunt alții care au și fond și formă, nu doar imitație. Dar zona aceasta, pe care el o explorează, e ceva din bagajul nostru cultural. E puțin și din mustața înroșită de tutun a bunicului, poate o floare uscată din buchetul de mireasă al bunicii, ceva din strigăturile țăranilor ce-și vindeau marfa în piețele de odinioară sau perpetuul vuiet al mahalalelor din capetele Bucureștiului, toate cu amintirile, stările și specificul lor.

Simion Bogdan-Mihai are pe lângă acest summum muzical și anvergura culturală care să ne așeze în contextul corect. Asta pentru că suntem mai degrabă un stat tânăr, stăpânit de inerente complexe, care trăiește dintr-o istorie învățată fragmentar și repetată triumfalist, care își justifică neputințele prin fantome externe și nu prin lipsa de determinare internă. Are vârsta, mustățile răsucite și cămășile colorate, gipsy-lumberjack, cât să atragă atenția pieței de world music, dar și harul de a ne cânta așa cum am fost și suntem. E o apariție, dar mai mult ca orice e spirit împărtășit. Cred că și-a asumat întrucâtva un rol intern educativ și prin proiectul Fragmente, dar mai ales prin cântecele pe care le propune și poate într-o zi Youtube Trending România va conține și muzica lui, a noastră.

Natif – Ea vrea

426992_393365560691034_761243214_n

Cunosc mulți oameni talentați, diverse domenii, după cum a fost repartiția de aptitudini în astral. Dar la fel de mulți sau marea lor majoritate își irosesc abilitățile fie din comoditate, fie pentru că, așa se întâmplă în viață, supraviețuirea să fie o prioritate în fața evoluției.

Nu e și cazul băieților de la NATIF, care muncesc să iasă în față, să fie văzuți într-o piață muzicală ce se vinde onomatopeic cu silicon în decolteu și nu cu voce, vers și chitară, așa cum o fac ei. Spun asta pentru că un prim album poate fi o întâmplare, o conlucrare fericită, însă odată cu lansarea primei piese, extrasă de pe cel de-al doilea CD, vine și confirmarea. Demonstrează nu doar că se simt bine împreună, ci și că lucrează și creează de o manieră eficiento-efervescentă. Din muzica lor răsar și răsună bule de aer proaspăt, cu chef de viață.

„Ea vrea” e dovada celor spuse și mai mult cred că reușesc să descompună până la disparție „te iubesc! – ul” din piesele de dragoste, până la nivelul de ascultare și înțelegere a nevoilor pe care adresanta le are. Gata cu vorbăria și dați play, după care, dacă vă place like pe http://www.facebook.com/natifcluj.