Sunt femei…

Thomas Saliot - It's Friday again

Sunt femei pe care le iubești
Și femei pe care să le trăiești.
Aceleași dame care te țin viu,
Pe care le sorbi în vin sâmburiu.

Sunt femei care te păstrează onest,
Integrul individ pe care îl detest.
Și amante care te fac să-ți fie dor
De cel ce n-ai fost, biet amator.

Din cele care îți varsă în vene
Zaharuri nesaturate și eterogene.
Și o fată cuminte, cu visuri renegate,
Te așteaptă cu pistrui pe frunte
Și așternuturile curate.

O voce sugrumată e patul ei de nufăr
Și te începe cu un sărut pe umăr.
Nu-i din cele cu palmele asudate
Ce pururi își țin fustele pe spate.

Pe ea o mângăi în zări și în penumbre,
Nu în unghere și ascunzișurile lugubre.
Și-ți va declama iubirea voluptoasă
Pentru că zorii o fac mult mai frumoasă.

Anunțuri

Versul primăverii mele

Poteci de ghimbir am petrecut
Picante dulci, condimentate treceri,
Migrant am fost către necunoscut
Pe alei ce mă rătăcesc adeseori.

Am luat la pas iernile fără de sens,
Dând piept oceanului de corali alburii
Și înrotit în deșertăciune am înțeles
Că ce s-a dus, nu-ți aparține, sunt doar stafii.

M-am încălzit, oprindu-mă la sânul tău,
Amestec crud de nebunie și pasiune,
Nu-ți caut iubirea în al sufletului hău,
Te-oi regăsi în luminile ochilor ce îi vei naște.

Lasă-ți fața să zâmbească,
Trupul plin și inima să zburde.
Lasă-mi-te așa frumoasă,
Îngerul din piept să cânte.

Să mă pierd-n îmbrățișare
Când o fi astrul pe fugă.
Tu, etern de fericire,
Să nu cred că esti nălucă.

Sunt rezultatul femeilor ce m-au iubit

11836719_677201089081568_6017677697635730768_n (1)

Există timp pentru iertare
La fel pentru inimi răscolite.
Există timp pentru negare,
Pentru regret, pentru ispite.

Într-un bol plin de neghină
Desenez cu flori buimac,
Suflă vântul și le-nșiră.
Te citesc iar în caimac.

În noaptea meteorelor căzătoare
La mine-n gând e ploaia amintirii tale.
Și în zborul perseidelor atemporale
Străbat cu dorul poftele carnale.

Trupul tău, un poem pus în miscare,
Ca un câmp de maci în soare,
Narcotică ți-e pielea in starea ta păgână
Și sufletul, un vapor dus în derivă.

După ceaiul greu de valeriană,
Ce mi-a înlesnit visarea,
M-am trezit și încă e frumoasă.
Sunt pescărușul ce-și întâlnește zarea.

Spiritul liber căută în ghemul de lumină
Și har și glas și inspirație divină.
Recunosc, când viitorul pare regăsit,
Sunt rezultatul femeilor ce m-au iubit.

Gleznele fragile

1601559_621004731339136_599591673844140520_n

„De-mi păstrez iubirea vie
Știu că îmbătrânesc frumos
Deși a încetat ca să mai fie…”
Se consola fata cu tocul ros.

„Nerod sunt eu, că stau și ascult
Voci ce mă bântuie, din când în când.
În lumea asta prost făcută
Noroc să ai de-o soartă scurtă.”

Așa-ți zicea iubitul tău,
Tot mestecând prin zeci de gânduri,
Când părăsit de ultimul zeu,
Își blestema viața de cioburi.

A și uitat de trupul-ți de început
Ce n-are cap, nici loc de farduri.
Sfinxul lui din așternut
Iartă-i în răstimp răspunsuri.

Aprinde-ți o țigară și ascultă,
Iubirea ce a trecut de-ți lasă urmă
Din suflul greu fă-ți singură podoabă,
Să-i scrii și apoi semnează…
Gleznele fragile.

Eu n-am cerut să fiu al tău!

Thomas Saliot - Suppa Nigga

Când ești treaz din vis căzând
Nu e foc și nici lumină
Nici pe cer, nici în pământ
Bun ar fi un ceas hodină
Să-mi ascult duhul suflând…

“Eu n-am cerut să fiu al tău!
Zice blând sufletul meu
Ca un lung suspin din tină.
Eu n-am cerut să-ți port de vină,
Nicicând la gând să-i dau socot.
O lumânare, mă-nghesui și suport.
Liber eram, fără sfârșit
Sau infinit ca dragostea divină.
Trăiesc la fel, nerod ca o jivină,
Iubire n-am, trăiesc pentru o zi,
Pentru momentul în care vei muri.”

De ce mi-ar fi rușine?
Când ruginește soarele din mine.
Mai bună ar fi o cafea ușor amară,
Arome tari, caracter robust, ușor vulgară.
În voluptăți cofeinice mințite în zaharuri
Să-mi simt spiritul viu și plin de haruri.

Selfie

Thomas Saliot - Can you feel it / Bloody mouth

Luminile orașului, o stea pălește-n nori –
În umbrele orașului mă ascund adeseori
Unde-mi rebotez firea cu gândul necurat
Voit lepăd simțirea și-mi zici că-s tulburat.

Trădat sunt de vitrine, de fluturi albi și mov,
De flori în ikebane, buimac la semafor
Răspund perfid cu zâmbet, rictus de arlechin,
Căutator de brumă în așternut calin.

Vreau stopii mari și negri să picure amarul,
Să te semnezi cu rujul, să-ți descompun machiajul.
Zic să uităm de pofte, vreau demoni nehrăniți,
Desfrâu, parfum și lacrimi în cupa ta cu sfinți.

Nepăsători în viață de vieți ce vor mai fi,
Dacă în altă carne astâmpăru-ți voi întâlni.
Plec pentru trei fumuri și o cească de cafea,
Te musc de neființă, să nu-mi cunoști uitarea.

De-ți lași croiala să asude

Thomas SaliotCând zbor mă-nalț ca pescărușii
Spre norul de înghețată.
Zadarnic așteptam lângă fluturi
Zaharurile să se topească.

Cu luna îmi îngădui mijlocirea…
Chiar de cuvintele-ți sunt surde,
Continui să îmi porti de grijă
De-ți lași croiala să asude.

Doi licurici, ce nu-și aparțin,
Unesc bolta în amoruri de lumină rece.
Transpare viciul universului lucid
După ciocnirea celor două meteore.

Corabia simțirii nu-i un bir,
Deși mă birui cu fiecare mângâiere,
Iar cântul ielelor e cosmopolit delir
În nemurirea clipei de tăcere.