politica

Pas cu pas spre dictatura militară

/ ionutgiurca / Scrie un comentariu

Dacă PNL se aliază fie și tacit cu PSD pentru susținerea premierului Ciucă ajungem în plină dictatură militară a coloniei NATO numită România. Fără subtilități, fără ocolișuri, cele mai importante două partide politice, pardon grupări păpușate reciclează o majoritate anormală, un „anus contra naturii”. Iar punga de dren va fi gura fiecăruia dintre noi, cei care încă plătim taxe aici.

De separație politică, democrație, litera legii putem uita. O criză pe care ei au provocat-o, care se suprapune peste valul 4 al pandemiei, pe care tot ei nu l-au pregătit. Trec săptămâni la rând cu propuneri făcute în batjocură, săptămâni în care mor zilnic 4-500 de oameni. Val 4 pentru care are și populația partea ei de vină, prin nevaccinare, val 4 pe care au încercat să-l pună și în cârca bisericii, pe care parțial au înregimentat-o. Și antivacciniștii de serviciu poartă partea lor de vină, dar dacă tu, guvernul Cîtu, o vezi pe Șoșoacă în direct la A3 și RomâniaTV, de ce le mai plătești acestor entități media publicitate pro-vaccinare? Întreb?!

Nesiguranță sanitară, instabilitate economică, o stare de urgență ne mai lipsește și suntem în plină dictatură militară. Bun venit în colonia centrafricană, scuze europeană a comandantului forțelor armate, Iohannis!

PSD nu și-a asumat politic o zi de pandemie, cei de la PNL au înțeles cât e de grav, au încercat să-și spele imaginea căutând vinovați și acum fac rămășag, pozând în salvatorii patriei. S-ar putea să fie cântecul lor de lebădă. Dar e un preț mult prea mare pe care România trebuie să-l plătească pentru dispariția celor două mari partide. Pare un blestem, de fiecare dată când se schimbă modul în care se face politică se lasă cu pierderi de vieți (revoluție, mineriade, pandemie). Unde pui că AUR-ul ce strălucește în zare e cianură în fapt.

COVID în vremea Ciumei și a bastarzilor lui Brâncoveanu

/ ionutgiurca / Scrie un comentariu

Orice om are nevoie în diferite momente ale vieții de proiecții iluzorii asupra viitorului, asupra comunității în care trăiește, de care să se agațe mental pentru a putea trece de ziua grea de azi sau lipsa de chef a dimineții de mâine. Nu știu, poate pentru că am mai urcat o scară, dar am ajuns cumva în punctul în care nu îmi place să mă mai mint, în care nu-mi mai fac gânduri de care să mă agăt pentru viitor. Privesc mai degrabă pragmatic cam tot ce mă înconjoară și asta nu lasă loc naivității, dar nici negativismului.

Se fac cinci luni de muncă de acasă, de VPN pornit, de obișnuit cu starea de fapt, cu insecuritățile și gândurile generate de pandemie. Accept schimbarea, port mască în mai toate aglomerările interioare și exterioare unde trebuie să fiu, cu spălatul mâinilor nu aveam o problemă nici înainte, cu distanțarea fizică, ce să zic? … mă ajută și gabaritul să o mențin. Am înțeles că așa o să fie pentru o lungă perioadă de aici încolo, de aceea, orice foc de paie aruncat în media nu mă scandalizează, cel mult mă amuză, tocmai pentru a putea trece mai ușor.

Știu că o să scriu mult și în van dar, în calitate de contribuabil, rog respectuos autoritățile statului, grupurile ministeriale și cele de comunicare să aibă în vedere aspectele prezentate în rândurile de mai jos. Sunt perfect conștient de faptul că acest text nu va trece de un grup restâns de prieteni, dar exprimarea unor opinii e o formă personală de terapie, iar multiplicarea acestui gest la nivel de societate cred că naște o generație asumată, deschisă și lucidă.

Dacă aș fi tatăl unui școlar, singura mea preocupare până în septembrie ar fi ca guvernul, prin ministerul educației și cel al sănătății, împreună cu primăriile să redeschidă școlile. Testarea periodică, gratuită a elevilor, epidemiologi plimbati prin toată țara care să configureze trasee, clase împărțite în mai multe grupe, angajări noi, bonusuri pentru orele suplimentare ale profesorilor, cursuri scurtate la 30-40 de minute, măști și dezinfectant pe fiecare bancă, dilatarea anului școlar. Nu știu, poate nu sunt cele mai bune idei, dar la 15 septembrie ministerele trebuie să readucă copiii în școli, pentru a le oferi o șansă. Dacă depășim granița marilor orașe cu 15-20 de km, viața capătă alte gusturi. De cele mai multe ori, dispozitivul de pe care un copil să facă cursuri online înseamnă salariul pentru o lună a unuia dintre părinți. Părinți care, în lipsă de alte ajutoare, trebuie să aleagă între mersul la muncă și supravegherea copilului, acasă. Nu mai vorbim de o conexiune bună la internet care e posibilă doar în anumite zone urbane și preorăsenești. Tocmai pentru că nu e vorba de scrollat pe Facebook, Instragram sau TikTok, ci de Zoom, Teams sau orice altă aplicație similară care să meargă fără întreruperi. Unde mai punem efectul psihologic? Mă aventurez să zic că marea majoritate a copiilor preferă să-și revadă colegii în detrimentul întâlnirilor cu bunicii pe care trebuie să îi protejeze.

În continuare, vin și pun două întrebări în care nu o să fiu foarte simpatic. Dacă pentru un copil e periculos să meargă la scoală, nu e la fel de periculos să stea la coadă, nas în nas cu alte persoane, la Jumbo, Auchan sau în alte spații închise (situații pe care le văd frecvent)?

Pe de altă parte, dacă nu putem implementa un sistem educațional funcțional, nu mai bine suspendăm orice formă de învătământ, până când aceasta va fi posibilă? Totodată tăiem și 50% din plățile bugetare către toți angajații statului care au sau vor avea activitatea suspendată. Poate așa vin cu idei mai multe, poate se mobilizează, poate pun presiune asupra ministerului de care aparțin, poate se solidarizează și caută seturi de bune practici în țările unde se întâmplă să funcționeze domeniilor lor de activitate.

Mergem mai departe și observăm că discursul președintelui, cel dintâi comunicator al țării, duce problema COVID-19 în terenul politic și o trasformă în subiect electoral pentru alegerile ce vor veni. De ce să mint, asta mă relaxează. Ori situația e gravă, trăim într-o țară de nebuni, iar cel dintâi dintre ei se gândește că ne salveze obținând pentru partidul lui 2 % în plus. Ori situația nu e atât de gravă, dar e singurul subiect de care dispunem, așa că îi dăm înainte.

Oricum ar fi, chiar dacă Iohannis e orchestra din Titanic care cântă balada Ciumei și a Covidului cel rău, alegerile trebuie să se întâmple la termen. Eventual în mai multe zile, respectând distanța, dar trebuie să se întâmple. Ține de libertatea mea ca alegător, dacă vreau să mă duc sau nu, dar în aceste vremuri ciudate măcar să am impresia că acest drept există și pot să mi-l exprim liber. Nu de alta, dar să nu ne obișnuim așa, neîntrebați.

Am o imagine destul de clară asupra clasei politice, nu am nevoie de prea multă campanie electorală ca să stabilesc dacă prefer un candidat sau altul sau aleg să-mi anulez buletinul. De asta, rog competitorii să nu abuzeze de subiectul COVID-19. Din exces de zel și din dorința de a se imortaliza drept salvatori ai patriei s-ar putea să facă raportări greșite (nu că ar fi prima dată). Cifre mari care scad grație acțiunilor lor. Doar că cifrele astea mari, pentru perioade lungi, pot afecta libera circulație a cetățenilor în diferite țări UE și nu numai. Nu de alta, dar e știut faptul că străinii se bucură că ne văd atunci când ne pun la muncă prost plătită.

Zic asta pentru că nu pot să uit prima seară în Berlin. Anul trecut, avion aterizat târziu, ajuns la hotel, restaurante închise, foame. Singura variantă disponibilă, un turc la două străzi de hotel. Intrăm, salutăm, alegem, comandăm. Intre timp, de dragul discuției, turcul ne întreabă de unde suntem? Zic România. La care turcul răspunde franc că nu semănăm cu românii pe care el îi stie și că în Berlin suntem cunoscuți pentru lejeritatea cu care golim portofele și bancomate, adăugând și gestul din degete aferent.

Pentru toți ceilalți români din țară sau diaspora, ar fi nedrept să pierdem libertăți obținute cu greu, dar și generații viitoare din cauza nepriceperii sau intereselor câtorva. Dacă e periculos sau ne e frică sau nu știm, haideți să ne oprim, dar pentru cât timp ne mai permitem?

Risipitori de mântuire

/ ionutgiurca / Scrie un comentariu

WhatsApp Image 2020-04-15 at 10.01.27Am reușit să irosim și această ocazie. Aveam un moment în care să arătăm că putem fi altfel, că legea-i una pentru toți și o respectăm întocmai. Dar nu, noi tot evităm și alegem calea scurtă în drumul spre moarte, crezând că înlesnim și mântuirea astfel. Aveam de respectat câteva zile de sărbătoare în izolare, tocmai pentru că riscul de contaminare și sporire a bolii să fie mult diminuat. Dar noi nu și nu, împartim nuiele de Florii și lumânări, apă, pâine și vin de Paște.

Facem doi pași în spate și ne amintim ce s-a întamplat în parcarea aeroportului din Cluj, iar după câteva zile de la eveniment iese Arafat în interviu la Marius Tucă și confirmă că hotărârea plecării în masă a fost aprobată la cel mai înalt nivel, deși Orban mima surprinderea în seara cu pricina. Ne aminitim și că organizarea a fost mioritică, oierească la propriu. La fisura apărută în Cluj se adaugă lovitura de ciocan dată de măsurile luate prin noua ordonanță militară. Așadar, declarația de aseară a ministrului de interne a pus capăt perioadei de izolare.

În primul rând, vreau să subliniez că această derogare proclamată de ministrul Vela e discriminatorie pentru ceilalți creștini care au celebrat sărbătoarea învierii lui Hristos.

Urmăresc destul de atent comunicarea Bisericii Ortodoxe și a reprezentanților ei și cred că presiunea mare a venit din partea oamenilor și nu a instituției. Am văzut reacții virulente din partea „credincioșilor”, chiar la adresa preoților care țineau liveuri pe facebook. De asemenea, calculul electoral a avut un vot hotărâtor în luarea deciziei.

Aceiași credincioși care ar trebui să aibă un moment de sinceritate cu ei înșisi. Cât din viața lor a fost o reflexie a învățăturii creștine, cât din tot ce au făcut, au trăit a fost pe placul Domnului (așa cum se spune)? Câți din cei care pun presiune pe instituțiile publice au citit Biblia? Oare nu cumva suntem mulți dintre noi în situația studentului care are absențe multe și nemotivate, care nu și-a citit cursurile și care se trezește în dimineața examenului să-și facă niște fițuici … spirituale în cazul de față?

Să presupunem că există și o infinit zecimală șansă de contaminare. Aceasta trebuia evitată, tocmai pentru a da un mesaj clar întregii societăți. Personal cred că lumânarea se poate aprinde și de la brichetă și luminează sărbătoarea la fel de bine. Apa, pâinea și vinul cred că sunt la îndemâna oricărui credincios în ziua de Paște și dacă sunt consumate pentru împărtășanie, atunci se vor face trup și sânge dacă asta este credința, nu e nevoie de misionari mijlocitori cu caschetă și baston. Nu acum, când suntem la jumătatea perioadei de izolare, când insecuritatea sanitară se ține de mână cu imprevizibilul economic.

Știți ce, mântuirea e un termen prea înalt și adeseori prea abstractizat. Dacă după moarte reușești să rămâi în memoria câtorva apropiați care să mai aducă vorba despre tine, cu drag,  ca despre un bun exemplu, cred că ai făcut suficienți pași spre mântuire. Nu trebuie să fim habotnici, practicile tradiționaliste duse până la prostie se numesc superstiții. Iar superstiția e colegă de cameră cu vrăjitoria, cu farmecele și nu are nici un corespondent în lecția iubirii, care este creștinismul. Iubire pe care ar trebui să o practicăm prin izolare, dacă tot e impusă, încercând astfel să nu sufocăm șubredul sistem sanitar, iubire pe care să o avem pentru cei care muncesc izolați de propriile familii pentru a recupera vieți.

De o rezonanță mult mai mare ar fi dacă toți creștinii practicanți ar ieși la geamuri și în balcoane și ar cânta „Prohodul” în Vinerea Mare și “Hristos a înviat!” la miezul nopții de sâmbătă spre duminică. Din siguranța propriei case, ar provoca o puternică mișcare de asumare colectivă a credinței, de rupere a cutumelor sociale și un gest simbolic în fața morții, mai ales în aceste zile, de plângere, speranță și bucurie a reîntrupării, a reîntregirii.

WhatsApp Image 2020-04-15 at 10.16.34

Vreau să fiu cel mai hulit votant USR

/ ionutgiurca / Un comentariu

Câteva gânduri scurte la închiderea urnelor europarlamentare:

  1. Dragnea avea culoarea galbenă a cerii, la fel ca Ponta în seara prezidențialelor. Dacă gruparea Firea, Pandele, Negoiță îi răspund PSD-ului și îl apucă de mâna de ajutor cerută de Dragnea, prezidențialele 2019 și parlamentarele 2020 se joacă. PSD regrupat e mai puternic decât dopurile de șampanie care se vor deschide în această seară.
  2. Președintele Iohannis a câștigat un referendum pe care și l-a făcut singur greu. Și-a lovit încă o dată genunchii politici sustinând demisia guvernului. În iarnă îi sedea mai bine în paltonul de opozant.
  3. Dacă Victor Ponta ducea ProRomânia la 8%, mâine era președinte PSD. A fost mic, rămâne Mickey Mouse-ul politicii românești.
  4. Mi-e frică de un guvern cu Orban premier, Turcan, Ben-Oni Ardelean și Ioan Bălan (așa zisul finanțator al lui Orban) miniștri. Foștii tătici PDL, Blaga și Falcă, vor fi la croissante.
  5. Cel mai înspăimântător gest al serii a fost sincronul din aplauzele celor de la USR. Doar la congresele PCR mai vedeai așa coregrafie. Nenatural, dezgustător!
  6. Dacă după numărătoare, redistribuire, alianta USR-PLUS trece peste 25%, va fi o victorie mult prea grea pentru umerii lor. Să nu fie un CDR renăscut, astfel țapul ispășitor va fi încă o generație decepționată.
  7. Ultimul cuvânt pentru Liviu Dragnea: „De la referendum ai luat, la referendum ți s-a dat. Fie numele referendumului binecuvântat!”

Cum este influențată opțiunea politică de avansul tehnologic?

/ ionutgiurca / Scrie un comentariu

Se pare că nivelul de educație a maselor la nivel global scade direct proporțional cu gradul de dezvoltare a industriei IT și a inteligenței artificiale în mod particular. Și nu este de vină populația. Observând cel mai simplu exemplu, în agricultură, trecerea de la munca cu ajutorul animalelor, la cea în care se folosesc utilaje agricole manevrate de oameni și mai apoi trecerea la utilaje conduse de algoritmi presupune perioade istorice tot mai scurte. Astfel, scurtarea acestor timpi în care poți fi specialist într-un domeniu de interes duce invariabil la nevoia de recalificare.

Un proces de continuă reorientare profesională face ca mare parte din populație să se simtă abandonată. Și acest sentiment va crește odată cu avansul tehnologic și cu desființarea locurilor de muncă care urmează o procedură. Un tipar repetitiv poate fi interpretat de un robot, utilaj care poate fi utilizat fără costurile suplimentare pe care le implică elementul uman (program fix, bani extra pentru muncă extra, randament variabil, etc). Un astfel de echipament trebuie doar monitorizat și intervenit în cazul apariției unor disfunctionalități.

Asta duce la existența unei pături de angajați hiperspecializați, foarte bine plătiți, o falie de mijloc din ce în ce mai subțire și o mare masă de posibili șomeri în continuă căutare de locuri de muncă. Fără doar și poate apar discrepanțe tot mai mari și percepții diferite asupra vieții. Unii vor avea impresia despre ceilalți că sunt oarecum în directa lor întreținere, că sunt o paria a societății și că ar trebui să beneficieze de tot mai puține drepturi.

Parte din clasa politică și susținătorii lor încă se mint împărțindu-se doctrinar în stânga și dreapta? E doar o dovadă de naivitate sau mai bine zis un alint de bonton nesusținut de realitate. Dată fiind situația prezentată anterior, prezentul și viitorul apropiat așează opțiunea politică între populiști și reprezentanți ai multinaționalelor. Asta pentru că în democrație există o singură variabilă, banii, iar sursa lor decide votul.

Dacă în anii de după revoluție dorința de libertate era mai mult un slogan decât un fapt real, iar reprimarea s-a făcut brutal cu aportul minerilor aduși în capitală, suntem astăzi într-o situație care este comparabilă. Libertatea nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării, însă gustul prosperității și debarasarea de viața de azi pe mâine duce în societatea românească la stări de spirit comparabile cu cele din primii ani post-decembriști. Tensiunea aproape palpabilă, scindarea și ușurința cu care o tabără aduce injurii celeilalte, acel “Muie PSD!” ajungând o formă de salut, duc toate la o serie de concluzii simple.

Superioritatea, mândria, aroganța cu care unii îi arată pe ceilalți cu degetul numindu-i sclavi sunt rezultatul ignoranței și a unei pseudo-educații. Un leu aruncat în fața unor manifestanți nu denotă altceva decât lehamite și o proastă înțelegere a situației deopotrivă.

Pe de altă parte, supraviețuirea este de mult prea multe ori folosită drept scut pentru apărarea lenii și a neasumării propriului destin. Ghinionul este întotdeauna un dat divin, o scăpare a celui de sus și aproape un firesc al zonei. Culcușul unui partid care îți dă atât cât să nu mori și cere doar să îl susții cu o pancardă și un vot, e ademenitor.

O clasă de mijloc în formare și una care se leagănă în aburii sărăciei sunt puse față în față și dezvoltă un discurs al urii întreținut de policieni patrioți doar în slogan. Dacă industriile care controlează economia nu vor liberaliza profiturile implicându-se în educația generațiilor viitoare, iar mediul politic nu-și va adapta discursul creând oportunități generatoare de profit diferențele vor fi tot mai acute.

Despre europarlamentare. Când jurnaliștii vor să schimbe covrigul în croissant.

/ ionutgiurca / Scrie un comentariu

Că cele două mari partide ale țării nu sunt conectate la politica europeană și în general vorbind la tot ce înseamnă Europa nu e o surpriză. Se vede în gradul de dezvoltare, reiese și din propunerile electorale,  se observă printre capii de listă promovați pentru alegerile europarlamentare.

Sărim peste Rovana Plumb, o umilă și docilă funcționară de partid, care drept răsplată primește un venit alb pentru credite negre. În rest, experiență în politica europeană? Haideți să nu râdem de goblini care nu-și pot citi nici propriile gânduri.

Facem o pasă rapidă din fundul curții PSD-iste, cu ale sale haznale urât mirositoare și ajungem la închipuitele locomotive politice, foștii jurnaliști Carmen Avram și Rareș Bogdan. O cacofonie politică greu de cuantificat. Atunci când tu ca partid, PNL sau PSD mi-e egal, vii în fața electoratului și îmi spui „Luați de-i votați, că doar îi știți de la televizor!” rămân mut. Că e superficial și denotă dezinteres, prea puțin spus.

Cu atât mai dezgustător este gestul de a accepta propunerea PSD din partea unui jurnalist cu o carieră de apreciat cum este Carmen Avram. Cu investigații și reportaje impresionante atât la PRO TV cât și la Antena 3, doamna Avram vine și ne prezintă un cap plecat specific călugărițelor de la mănăstirea Văratic. Pare rușinată de propria jenă, de fiecare cuvânt, respirație sau gest ce are legătură cu partidul de guvernământ.

Ca să se debaraseze de penibul care o înconjoară s-a dus în Iași să le prezinte moldovenilor arborele genealogic, ce are strănse legături cu locul și să le mărturisească că iubește plăcintele, cozonacii și în general tot ce are legătură cu Moldova.

Băieții și fetele, doamnele și domnii ce huiduiau cu ocazia manifestării socialiste vroiau să știe când vor fi accesați bani europeni pentru a fi construită autostrada #ȘîEu sau când va fi gata mult promisul spital regional. Dar surprinzător sau nu, n-a răspuns golanilor rezistaci. O fi rămas fără cuvinte de la poalele-n brâu?!

În schimb asistența asistată s-a ales cu un discurs patriotard al roșioarei românești asezonat cu lupta împotriva oamenilor răi ce nu-i lasă liderul să fie liber pe plaiul strămoșesc, să crească economia RRRRomânească.

Surprinzător este că potrivit sondajelor, Rareș Bogdan a reușit să resusciteze muribundul cu oglinda la nas, PNL. Aș fi spus un orator desăvârșit, dar e mai degrabă un amestec ciudat, un autoproclamat LIBERAL, de la I.C. Brătianu himself, cu convingeri mărturisitor creștine specifice becaliene și un patriot dârz ce aduce aminte de Vadim.

Domnul Bogdan face un carcalete, un talmeș-balmeș oratoric în care repetă în fiecare interviu aceleași diferențe de subvenții pe care le primesc agricultorii francezi, polonezi și români. Nu e suficient, nu e concret. Dragnea când a dus PSD-ul la aproape 46 %, la parlamentarele din 2016, a stat toată campania la tăbliță și a desenat zi lumină planul de guvernare cu ale sale iluzorii spitale, autostrăzi și creșteri salariale. A creat bula, himera aducătoare de voturi. Rareș Bogdan nu e mascul alfa, așa cum vrea să fie perceput, e subțire, mi se pare un personaj de consistența unui balon de săpun, un tip care caută în permanentă cadrul, ca să dea bine în poză.

Alianța USR-PLUS a început campania cu o greșeală de poziționare. Probabil din dorința de a rămâne în memoria mulțimilor cu “fără penali” s-au etichetat în continuare cu această idee. Ca să o zic simplu, votul pentru alegerile europene nu e despre politica internă. Ca să ajungi acolo, în primul rând trebuie să te faci cunoscut, să-ți prezinți cât mai mulți candidați. Să faci diferența între ei, cei ce au mai fost și noi, cei care propunem schimbarea și vom face asta și asta și asta. Noi, pe care ne cheamă cu nume și prenume, care vom face parte din familia X europeană, care avem experință în următoarele domenii, care avem o ușă deschisă la respectivul lider european, care putem face lobby pentru următoarele subiecte. Greșeală care pare a fi parțial reparată, alianța începând să-și prezinte în mediul online candidații. Suficient timp? Nu e limitativ internetul? Rămâne de văzut…

Ce mi se pare în continuare eronat e raportarea de tip Caramitru la un singur personaj, hulit să-i fie numele în veci amin, ca la răul absolut. Pentru un nimeni de pe stradă e acceptabil să existe astfel de percepții și exprimări. Pentru un partid e cam puțin, te micșorezi la nivelul votului generat de frustrare. Dar despre alegători și discursul urii într-un articol viitor.