Bișniță în inima comerțului capitalist

tax-time

Observ că a devenit un obicei organizarea târgului de suveniruri, produse vintage, handmade și cărți de anticariat în incinta Iullius Mall Cluj-Napoca. Nimic de obiectat, e chiar un fapt de apreciat pentru iubitorii de chilipiruri.

Un lucru însă mi-a atras atenția. La marea majoritate a standurilor nu există nici urmă de casă de marcat sau un chitanțier lăsat răsfoit, istovit în urma vânzărilor. Cu alte cuvinte, în incinta unui mall, inima comerțului capitalist mondial, se face bișniță. Mai mult, am întrebat doi trei expozanți dacă ar putea să îmi emită un bon fiscal sau o chitanță pentru cîteva produse achiziționate, iar răspunsul a fost nu departe de așteptări „Hai, domnule…”.  Și această exclamație se duce mai departe, de parcă aud „Hai, fii serios, de grija țiganilor care vând alămuri sau ghiuluri nu mai poti tu?”. Da, de grija lor și a florăreselor, a buticarilor, a vânzătorilor din piețe și în general a tuturor celor care nu emit vreo formă fiscalizată de încasare.

Asta pentru că există un murmur de jelanie organizată în România, ca un bocet prelung la o înmormântare moldovenească, cum că nu avem fonduri bugetare suficiente pentru orice domeniu de activitate aducem în discuție. Logica simplificată sună cam așa, nu există bon emis, nu există nici TVA de plată pentru comerciant, deci nici încasări la bugetul de stat. Și mai e ceva, să nu uităm că folosirea caselor fiscale duce la creșterea cifrei de afaceri, posibil a profitului și implicit a impozitului aferent pentru câteva firme care importă și comercializează case fiscale cât și a producătorilor de soft pentru emiterea de bon fiscal, centralizarea vânzărilor și raportare.

Se vor găsi deștepți care vor zice „Lasă, fără chitanță e mai ieftin!”, dar tocmai această mentalitate duce la starea de fapt a României de astăzi.

Soluția? La fel de simplă pe cât de ușor pronunți „Vreau bon!”, refuzați să cumpărați de la cei care nu emit o formă de încasare fiscalizată. Sigur că nu va dispărea sursa putregaiului ce se numește evaziunea fiscală în România și nici nu vor răsări autostrăzi între Vaslui și Teleorman. Dar măcar știi că și tu și vânzătorul sau prestatorul respectiv stați pe picior de egalitate în ceea ce privește echitatea fiscală.

Reclame

B.I.G. are facebook, deci există

Blogul subsemnatului beneficiază, după lungi ore de „creație”, de o pagină oficială de Facebook, pentru că se stie „N-ai facebook, nu exiști!”. Așadar doamne, domni și domnișoare, bețivani din toate cele patru zări uniți-vă și dați un LIKE, că doar nu vă doare-n mouse. Citește în continuare „B.I.G. are facebook, deci există”

„The Moon” will shine forever

De-ar fi luna un simplu astru ca toate celelalte stele de pe cer, să pâlpâie timid într-un colț al spațiului cosmic și la un moment dat, când îi moare reprezentantul ei pe pământ, să lase o dâră luminoasă în urma sa. Nu, ea are grijă de noi toți când se ascunde-n nori și ne veghează somnul, ne amețește când crește sau descrește, iar când se întregește ne luminează calea și sufletul, asta pentru că se știe că doar morții au nevoie de lumânări când prin perdea strălucesc razele lunii pline. De aceea cred că e mai mult decât un simplu corp ceresc, e amintirea și promisiunea însoritului, a luminii și a vieții. Citește în continuare „„The Moon” will shine forever”

BCR Refinantare te transforma din Sisif in Hercules

Nu cred ca exista persoane care sa nu aiba un credit sau macar sa nu cunoasca pe cineva foarte apropiat care sa aiba unul. Iar in perioada asta complicata in care presiunea nevoii de bani este in crestere o gura de oxigen data de un program de refinantare cum este cel propus de cei de la BCR poate reprezenta o varianta de diminuare a cheltuielilor lunare.

Citește în continuare „BCR Refinantare te transforma din Sisif in Hercules”