Murim de mult prea multe ori

1422403_375888445879502_593259367_n

Trăiesc în zona marginală a crezului
Aici pași spre înainte sunt zilele trăite.
Evoluția e lumina-n ceață a soarelui,
Nicidecum pavăză iernilor supraviețuite.

Travaliul e un exercițiu al rutinei,
Mai rar o cale de acces
Și-s mai degrabă dependent de vremuri
Decât de promisiunea verilor în exces.

Când Biserica Iubirii nu va propovădui frica
Și cozile cinstirii n-or fi cete de hapsâni,
Decidenți în factor nu va emana politica
Supuși în veci de pomană, slugă și stăpâni.

Actanți frenetici ai propriilor ființe,
Murim de mult prea multe ori.
Iar spre sfârșit, când adormirea vine
Puțin veridică e moartea tuturor.

Reclame

Două scame într-un vers

"I love you to" by  Thomas Saliot
„I love you too” by Thomas Saliot

E un Dumnezeu al iubirii
În fiecare dintre noi
Și un Zeu păgân al fericirii
Suspendat în întruparea celor goi.

Cântărește-mi răsuflarea în miez de lună,
Regrete, gânduri, la toate aș renunța,
Un ghem de vise din ceruri îmi răsună
Tu adormită, animalul firii tremura.

Haide să trăim urât, iubito
Urâți murim în lumea frumoșilor naivi,
Păstrând încă taina ce am moștenit-o.
Profit nu vreau din comerțul clipei speculativ!

Dumnezeu prădat de iubire

dpdi

Orice creator renunță la parte din sine pentru operă.
La fel a făcut și Dumnezeu lăsându-i lui Adam iubirea,
În forma sa concretă femeia, Eva
Și dragostea de sine ca forță motrică spirituală.
Apoi a jertfit trup din duhul său
Pentru a ierta păcatul și a-și desăvârși creația.
Arătându-le astfel oamenilor calea cea dreaptă, a mântuirii.

Cum o fi trăit Tatăl, în eternitatea sa, golit de simțire?
A înghețat și a ars, a înmugurit și a plâns rugina în pustiire.

Până-ntr-o zi din epoca concretului,
Când darul nemuririi capătă măsură,
Voaior se arată a fi și Împăratul cerului.

„-Hai să ne întoarcem la origini,
Cât e lumină să strâng orice opreliști,
Fiecare lemn ce-mi împiedică devenirea,
Să le adun grămadă și la crepuscul
Să-ți aprind focul.
Tu să-l sufli și să-mi gătești firea.”

„-Ce colivie vicleană ți-au devenit brațele
Când eu sunt pasăre cu zborul înalt,
Hățis de dulci amoruri neîndrăznite,
Mijlocul mi-e închisoare cu lacăt de smarald.”

„-De-aș fi poet aș vrea să scriu versul
Care să-ți tatueze coapsa și sufletul.”

„-Suflet? Port doar o temniță de liliac,
Un desiș cu mii de aripi
În culori, parfum și lacrimi,
Ce-ți preschimbă pofta-n leac.”

Văzându-se astfel de iubire prădat
Zeul se-ntoarce în paradisul promis,
În lanul său cu flori de mac
Și al lor somptuos nou vis.

Îndumnezeire

after

Stropi de spirit picurau din cer
Transformând praful în humă
Și suflul greu, premonitor,
Păcatul preschimba argila-n făptură.

Între timp, arhanghelii făceau instrucție
Printre cetele de neîntrupate suflete.
Aripile plecate și predispuse la mizerie!
Răzvrătiții? Părăsiți în subsoluri incandescente.

Ploua în grădina Edenului,
Tatăl nemuririi și efemerul tată al omului
Conlucrau la îmblânzirea deșertului.

Pentru că Adam se simțea claustrat
Între cei patru pereți ai coliviei carnale.
Văzduhul și abisul rămân un deziderat
Fără de busola ce-ți trasează cardinale.

În veșnicia unei lumânări te-au regăsit
Într-o sticlă cu vin, erai ambrozia zeilor.
Pentru o coastă, Dumnezeu fiul și-a împărtășit
Cu ancestralul duh al iubirii, cu preaînaltul stelelor.

De la botez bărbatul darul și-l poartă
Capabil să simtă după ce a fost îndumnezeit.
Uneori povară, dragostea-i adevărul din soartă
Pentru o femeie, timp de un cerc nedefinit.

Materialism vulgar

297516_468999526522911_142308718_n

Cum să nu parvin în drac?
Suflet pervertit de păcat,
Când de aproape un sfert de veac,
Mă tot plimb singur pe pământ
Şi orice Crez mi-l pierd
Ascultând al Omului Cuvânt.

Miroase a vin şi-a pâine,
A oase putrede din noi,
Senini, vioi, docili şi goi.

Mă-nfrupt din carnea-ţi moale
Ca-ntr-un desfrâu defunct.
Înger ce am fost, plecat din poale,
Mă-ntorc la mijloc, îmi eşti mormânt!

Dau bun venit păcatului…

376896_454541804635350_670500540_n

La începutul verii,
Când plouă,
Strada se transformă
Într-o imensă ceașcă
De ceai de tei
Îndulcită cu lacrimile
Florilor de salcâm.
Iar ție…
Ție îți cresc, pe după urechi,
Boabe de soare
Pârguite de frica gerului
Și de dorul petalelor.
Asta ziua, pentru că…
Noaptea-mi vindeci iertarea
Ca să-ți accept sfârsitul.
Punând lavandă-n rană
Calmezi astfel regretul
Născutei din amor,
Asezonat cu sare,
Crescută ca o pâine
În covata mamei tale.
Când îți cunosc
Măruntaiele minerale
Dau bun venit păcatului.
Și n-aș fi primul…
Diavolul înșusi
Când a cunoscut femeia
S-a rușinat
Și a trimis șarpele în iscoadă.