Bișniță în inima comerțului capitalist

tax-time

Observ că a devenit un obicei organizarea târgului de suveniruri, produse vintage, handmade și cărți de anticariat în incinta Iullius Mall Cluj-Napoca. Nimic de obiectat, e chiar un fapt de apreciat pentru iubitorii de chilipiruri.

Un lucru însă mi-a atras atenția. La marea majoritate a standurilor nu există nici urmă de casă de marcat sau un chitanțier lăsat răsfoit, istovit în urma vânzărilor. Cu alte cuvinte, în incinta unui mall, inima comerțului capitalist mondial, se face bișniță. Mai mult, am întrebat doi trei expozanți dacă ar putea să îmi emită un bon fiscal sau o chitanță pentru cîteva produse achiziționate, iar răspunsul a fost nu departe de așteptări „Hai, domnule…”.  Și această exclamație se duce mai departe, de parcă aud „Hai, fii serios, de grija țiganilor care vând alămuri sau ghiuluri nu mai poti tu?”. Da, de grija lor și a florăreselor, a buticarilor, a vânzătorilor din piețe și în general a tuturor celor care nu emit vreo formă fiscalizată de încasare.

Asta pentru că există un murmur de jelanie organizată în România, ca un bocet prelung la o înmormântare moldovenească, cum că nu avem fonduri bugetare suficiente pentru orice domeniu de activitate aducem în discuție. Logica simplificată sună cam așa, nu există bon emis, nu există nici TVA de plată pentru comerciant, deci nici încasări la bugetul de stat. Și mai e ceva, să nu uităm că folosirea caselor fiscale duce la creșterea cifrei de afaceri, posibil a profitului și implicit a impozitului aferent pentru câteva firme care importă și comercializează case fiscale cât și a producătorilor de soft pentru emiterea de bon fiscal, centralizarea vânzărilor și raportare.

Se vor găsi deștepți care vor zice „Lasă, fără chitanță e mai ieftin!”, dar tocmai această mentalitate duce la starea de fapt a României de astăzi.

Soluția? La fel de simplă pe cât de ușor pronunți „Vreau bon!”, refuzați să cumpărați de la cei care nu emit o formă de încasare fiscalizată. Sigur că nu va dispărea sursa putregaiului ce se numește evaziunea fiscală în România și nici nu vor răsări autostrăzi între Vaslui și Teleorman. Dar măcar știi că și tu și vânzătorul sau prestatorul respectiv stați pe picior de egalitate în ceea ce privește echitatea fiscală.

Gleznele fragile

1601559_621004731339136_599591673844140520_n

„De-mi păstrez iubirea vie
Știu că îmbătrânesc frumos
Deși a încetat ca să mai fie…”
Se consola fata cu tocul ros.

„Nerod sunt eu, că stau și ascult
Voci ce mă bântuie, din când în când.
În lumea asta prost făcută
Noroc să ai de-o soartă scurtă.”

Așa-ți zicea iubitul tău,
Tot mestecând prin zeci de gânduri,
Când părăsit de ultimul zeu,
Își blestema viața de cioburi.

A și uitat de trupul-ți de început
Ce n-are cap, nici loc de farduri.
Sfinxul lui din așternut
Iartă-i în răstimp răspunsuri.

Aprinde-ți o țigară și ascultă,
Iubirea ce a trecut de-ți lasă urmă
Din suflul greu fă-ți singură podoabă,
Să-i scrii și apoi semnează…
Gleznele fragile.

Eu n-am cerut să fiu al tău!

Thomas Saliot - Suppa Nigga

Când ești treaz din vis căzând
Nu e foc și nici lumină
Nici pe cer, nici în pământ
Bun ar fi un ceas hodină
Să-mi ascult duhul suflând…

“Eu n-am cerut să fiu al tău!
Zice blând sufletul meu
Ca un lung suspin din tină.
Eu n-am cerut să-ți port de vină,
Nicicând la gând să-i dau socot.
O lumânare, mă-nghesui și suport.
Liber eram, fără sfârșit
Sau infinit ca dragostea divină.
Trăiesc la fel, nerod ca o jivină,
Iubire n-am, trăiesc pentru o zi,
Pentru momentul în care vei muri.”

De ce mi-ar fi rușine?
Când ruginește soarele din mine.
Mai bună ar fi o cafea ușor amară,
Arome tari, caracter robust, ușor vulgară.
În voluptăți cofeinice mințite în zaharuri
Să-mi simt spiritul viu și plin de haruri.

Selfie

Thomas Saliot - Can you feel it / Bloody mouth

Luminile orașului, o stea pălește-n nori –
În umbrele orașului mă ascund adeseori
Unde-mi rebotez firea cu gândul necurat
Voit lepăd simțirea și-mi zici că-s tulburat.

Trădat sunt de vitrine, de fluturi albi și mov,
De flori în ikebane, buimac la semafor
Răspund perfid cu zâmbet, rictus de arlechin,
Căutator de brumă în așternut calin.

Vreau stopii mari și negri să picure amarul,
Să te semnezi cu rujul, să-ți descompun machiajul.
Zic să uităm de pofte, vreau demoni nehrăniți,
Desfrâu, parfum și lacrimi în cupa ta cu sfinți.

Nepăsători în viață de vieți ce vor mai fi,
Dacă în altă carne astâmpăru-ți voi întâlni.
Plec pentru trei fumuri și o cească de cafea,
Te musc de neființă, să nu-mi cunoști uitarea.

De-ți lași croiala să asude

Thomas SaliotCând zbor mă-nalț ca pescărușii
Spre norul de înghețată.
Zadarnic așteptam lângă fluturi
Zaharurile să se topească.

Cu luna îmi îngădui mijlocirea…
Chiar de cuvintele-ți sunt surde,
Continui să îmi porti de grijă
De-ți lași croiala să asude.

Doi licurici, ce nu-și aparțin,
Unesc bolta în amoruri de lumină rece.
Transpare viciul universului lucid
După ciocnirea celor două meteore.

Corabia simțirii nu-i un bir,
Deși mă birui cu fiecare mângâiere,
Iar cântul ielelor e cosmopolit delir
În nemurirea clipei de tăcere.