Sunt rezultatul femeilor ce m-au iubit

11836719_677201089081568_6017677697635730768_n (1)

Există timp pentru iertare
La fel pentru inimi răscolite.
Există timp pentru negare,
Pentru regret, pentru ispite.

Într-un bol plin de neghină
Desenez cu flori buimac,
Suflă vântul și le-nșiră.
Te citesc iar în caimac.

În noaptea meteorelor căzătoare
La mine-n gând e ploaia amintirii tale.
Și în zborul perseidelor atemporale
Străbat cu dorul poftele carnale.

Trupul tău, un poem pus în miscare,
Ca un câmp de maci în soare,
Narcotică ți-e pielea in starea ta păgână
Și sufletul, un vapor dus în derivă.

După ceaiul greu de valeriană,
Ce mi-a înlesnit visarea,
M-am trezit și încă e frumoasă.
Sunt pescărușul ce-și întâlnește zarea.

Spiritul liber căută în ghemul de lumină
Și har și glas și inspirație divină.
Recunosc, când viitorul pare regăsit,
Sunt rezultatul femeilor ce m-au iubit.

Bișniță în inima comerțului capitalist

tax-time

Observ că a devenit un obicei organizarea târgului de suveniruri, produse vintage, handmade și cărți de anticariat în incinta Iullius Mall Cluj-Napoca. Nimic de obiectat, e chiar un fapt de apreciat pentru iubitorii de chilipiruri.

Un lucru însă mi-a atras atenția. La marea majoritate a standurilor nu există nici urmă de casă de marcat sau un chitanțier lăsat răsfoit, istovit în urma vânzărilor. Cu alte cuvinte, în incinta unui mall, inima comerțului capitalist mondial, se face bișniță. Mai mult, am întrebat doi trei expozanți dacă ar putea să îmi emită un bon fiscal sau o chitanță pentru cîteva produse achiziționate, iar răspunsul a fost nu departe de așteptări „Hai, domnule…”.  Și această exclamație se duce mai departe, de parcă aud „Hai, fii serios, de grija țiganilor care vând alămuri sau ghiuluri nu mai poti tu?”. Da, de grija lor și a florăreselor, a buticarilor, a vânzătorilor din piețe și în general a tuturor celor care nu emit vreo formă fiscalizată de încasare.

Asta pentru că există un murmur de jelanie organizată în România, ca un bocet prelung la o înmormântare moldovenească, cum că nu avem fonduri bugetare suficiente pentru orice domeniu de activitate aducem în discuție. Logica simplificată sună cam așa, nu există bon emis, nu există nici TVA de plată pentru comerciant, deci nici încasări la bugetul de stat. Și mai e ceva, să nu uităm că folosirea caselor fiscale duce la creșterea cifrei de afaceri, posibil a profitului și implicit a impozitului aferent pentru câteva firme care importă și comercializează case fiscale cât și a producătorilor de soft pentru emiterea de bon fiscal, centralizarea vânzărilor și raportare.

Se vor găsi deștepți care vor zice „Lasă, fără chitanță e mai ieftin!”, dar tocmai această mentalitate duce la starea de fapt a României de astăzi.

Soluția? La fel de simplă pe cât de ușor pronunți „Vreau bon!”, refuzați să cumpărați de la cei care nu emit o formă de încasare fiscalizată. Sigur că nu va dispărea sursa putregaiului ce se numește evaziunea fiscală în România și nici nu vor răsări autostrăzi între Vaslui și Teleorman. Dar măcar știi că și tu și vânzătorul sau prestatorul respectiv stați pe picior de egalitate în ceea ce privește echitatea fiscală.

Gleznele fragile

1601559_621004731339136_599591673844140520_n

„De-mi păstrez iubirea vie
Știu că îmbătrânesc frumos
Deși a încetat ca să mai fie…”
Se consola fata cu tocul ros.

„Nerod sunt eu, că stau și ascult
Voci ce mă bântuie, din când în când.
În lumea asta prost făcută
Noroc să ai de-o soartă scurtă.”

Așa-ți zicea iubitul tău,
Tot mestecând prin zeci de gânduri,
Când părăsit de ultimul zeu,
Își blestema viața de cioburi.

A și uitat de trupul-ți de început
Ce n-are cap, nici loc de farduri.
Sfinxul lui din așternut
Iartă-i în răstimp răspunsuri.

Aprinde-ți o țigară și ascultă,
Iubirea ce a trecut de-ți lasă urmă
Din suflul greu fă-ți singură podoabă,
Să-i scrii și apoi semnează…
Gleznele fragile.

Eu n-am cerut să fiu al tău!

Thomas Saliot - Suppa Nigga

Când ești treaz din vis căzând
Nu e foc și nici lumină
Nici pe cer, nici în pământ
Bun ar fi un ceas hodină
Să-mi ascult duhul suflând…

“Eu n-am cerut să fiu al tău!
Zice blând sufletul meu
Ca un lung suspin din tină.
Eu n-am cerut să-ți port de vină,
Nicicând la gând să-i dau socot.
O lumânare, mă-nghesui și suport.
Liber eram, fără sfârșit
Sau infinit ca dragostea divină.
Trăiesc la fel, nerod ca o jivină,
Iubire n-am, trăiesc pentru o zi,
Pentru momentul în care vei muri.”

De ce mi-ar fi rușine?
Când ruginește soarele din mine.
Mai bună ar fi o cafea ușor amară,
Arome tari, caracter robust, ușor vulgară.
În voluptăți cofeinice mințite în zaharuri
Să-mi simt spiritul viu și plin de haruri.