Gleznele fragile

1601559_621004731339136_599591673844140520_n

„De-mi păstrez iubirea vie
Știu că îmbătrânesc frumos
Deși a încetat ca să mai fie…”
Se consola fata cu tocul ros.

„Nerod sunt eu, că stau și ascult
Voci ce mă bântuie, din când în când.
În lumea asta prost făcută
Noroc să ai de-o soartă scurtă.”

Așa-ți zicea iubitul tău,
Tot mestecând prin zeci de gânduri,
Când părăsit de ultimul zeu,
Își blestema viața de cioburi.

A și uitat de trupul-ți de început
Ce n-are cap, nici loc de farduri.
Sfinxul lui din așternut
Iartă-i în răstimp răspunsuri.

Aprinde-ți o țigară și ascultă,
Iubirea ce a trecut de-ți lasă urmă
Din suflul greu fă-ți singură podoabă,
Să-i scrii și apoi semnează…
Gleznele fragile.

Reclame

Două scame într-un vers

"I love you to" by  Thomas Saliot
„I love you too” by Thomas Saliot

E un Dumnezeu al iubirii
În fiecare dintre noi
Și un Zeu păgân al fericirii
Suspendat în întruparea celor goi.

Cântărește-mi răsuflarea în miez de lună,
Regrete, gânduri, la toate aș renunța,
Un ghem de vise din ceruri îmi răsună
Tu adormită, animalul firii tremura.

Haide să trăim urât, iubito
Urâți murim în lumea frumoșilor naivi,
Păstrând încă taina ce am moștenit-o.
Profit nu vreau din comerțul clipei speculativ!

Dumnezeu prădat de iubire

dpdi

Orice creator renunță la parte din sine pentru operă.
La fel a făcut și Dumnezeu lăsându-i lui Adam iubirea,
În forma sa concretă femeia, Eva
Și dragostea de sine ca forță motrică spirituală.
Apoi a jertfit trup din duhul său
Pentru a ierta păcatul și a-și desăvârși creația.
Arătându-le astfel oamenilor calea cea dreaptă, a mântuirii.

Cum o fi trăit Tatăl, în eternitatea sa, golit de simțire?
A înghețat și a ars, a înmugurit și a plâns rugina în pustiire.

Până-ntr-o zi din epoca concretului,
Când darul nemuririi capătă măsură,
Voaior se arată a fi și Împăratul cerului.

„-Hai să ne întoarcem la origini,
Cât e lumină să strâng orice opreliști,
Fiecare lemn ce-mi împiedică devenirea,
Să le adun grămadă și la crepuscul
Să-ți aprind focul.
Tu să-l sufli și să-mi gătești firea.”

„-Ce colivie vicleană ți-au devenit brațele
Când eu sunt pasăre cu zborul înalt,
Hățis de dulci amoruri neîndrăznite,
Mijlocul mi-e închisoare cu lacăt de smarald.”

„-De-aș fi poet aș vrea să scriu versul
Care să-ți tatueze coapsa și sufletul.”

„-Suflet? Port doar o temniță de liliac,
Un desiș cu mii de aripi
În culori, parfum și lacrimi,
Ce-ți preschimbă pofta-n leac.”

Văzându-se astfel de iubire prădat
Zeul se-ntoarce în paradisul promis,
În lanul său cu flori de mac
Și al lor somptuos nou vis.

Îndumnezeire

after

Stropi de spirit picurau din cer
Transformând praful în humă
Și suflul greu, premonitor,
Păcatul preschimba argila-n făptură.

Între timp, arhanghelii făceau instrucție
Printre cetele de neîntrupate suflete.
Aripile plecate și predispuse la mizerie!
Răzvrătiții? Părăsiți în subsoluri incandescente.

Ploua în grădina Edenului,
Tatăl nemuririi și efemerul tată al omului
Conlucrau la îmblânzirea deșertului.

Pentru că Adam se simțea claustrat
Între cei patru pereți ai coliviei carnale.
Văzduhul și abisul rămân un deziderat
Fără de busola ce-ți trasează cardinale.

În veșnicia unei lumânări te-au regăsit
Într-o sticlă cu vin, erai ambrozia zeilor.
Pentru o coastă, Dumnezeu fiul și-a împărtășit
Cu ancestralul duh al iubirii, cu preaînaltul stelelor.

De la botez bărbatul darul și-l poartă
Capabil să simtă după ce a fost îndumnezeit.
Uneori povară, dragostea-i adevărul din soartă
Pentru o femeie, timp de un cerc nedefinit.

iubește

 

Când s-au întâlnit pentru prima oară ea purta o mână de flori, ale fostelor iubiri. Zâmbea doar pentru aparentă sau poate era doar o grimasă a durerii, carnea fiindu-i plină de spini, frunzele i se uscaseră, iar petalele, cândva unite-n boboci, picau rând pe rând.

El, un clovn, își schimba zilnic masca, avea gesturi ample și făcea gălăgie multă ca să-și ascundă adevărata față, Citește în continuare „iubește”