Din ploi lăuntrice renaște un spirit
Tu, suflet slab, zidit în humă
Ridică-te și umblă spre zenit
Fă-ți cale de sub pojghița de brumă
Alintă-ți întruparea cu aerul de mai
Încălzind gândul, fapta, adu-ți aminte că simțeai
Și glăsuie-i străinei ce-n zori fereastra ți-o deschide
Nu fi copil de Nihil, nu scrie în surdine:
„Știu că-ntr-un roșu-oranj îmi vei ceda
Și va fi lună plină, greieri vor cânta
Din buza ta venină cuvinte vor zburda
Jurând etern și plin singurul adevăr, iubirea.”