În punctul terminus al nemuririi mele
Viața n-are griji, dar nici promisiuni.
Căci tatăl nu-i decât un pictor
Al suprarealistelor dimensiuni.

Un cadru anost fără de patimi,
Neînsuflețit, fără măsură,
Promisiunea ce se sfârșește în lacrimi
A dorului de nou-născut într-o minciună.

Adu-mi din nou pe buze otrava
Celui de întâi păcat.
Nu mărul, nici șarpele, ci iscoada
Din paradis m-au alungat.

Vreau să te dezici de mine
De trei ori până-n răsărit
Să-ți alegi iar din vitrine
Masca ce m-a răstignit.